O intervenție chirurgicală extrem de complicată a fost realizată în premieră în Republica Moldova. Neurochirurgul Grigore Zapuhlîh, directorul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” a reușit să extragă din capul unui tânăr din România un glonte pe care acesta îl avea în creier de mai bine de un an jumate, când a fost rănit într-un schimb de focuri în Germania.
Potrivit unui comunicat al Institutului, intervenția a durat aproximativ șase ore, iar la o zi după ce medicii au extras glontele, pacientul Bogdan putea vorbi, semn că intervenția chirurgicală a fost un succes.
„A fost foarte greu de localizat glontele. Nu exista încă neuronavigația. Am efectuat operația prin radiografia intraoperatorie. Cu greu am găsit glontele căci era amplasat în creier la o adâncime foarte mare. Succesul meu ca neurochirurg a fost nu doar extragerea glontelui dar și faptul că pacientul după operație putea sta în picioare, putea sta așezat, a început să perceapă unele comenzi de la cei apropiați iar când l-am externat mi-a dat mâna și și-a luat rămas bun. Bucuria mea a fost că tânărul a venit la Chișinău fiind adus pe targă dar a plecat stând așezat în mașină,” a mărturisit directorul INN, Grigore Zapuhlîh.
Glontele a fost extras cu success fără apariția complicațiilor neurologice. În două săptămâni pacientul fiind externat.




































