/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spitale evacuate! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

Cine și cât va putea dona grupurilor de inițiativă care se ocupă de colectarea semnăturilor pentru prezidențialele din acest an

missing
03 septembrie 2020, ora 16:24

Regulamentul privind finanțarea grupurilor de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în susținerea unui candidat la  președinție a fost aprobat astăzi de CEC.

Potrivit regulamentului, în termen de 3 zile bancare de la data înregistrării sale, grupul de inițiativă deschide la bancă un cont cu mențiunea „Destinat grupului de inițiativă”, ale cărui mijloace se utilizează în exclusivitate pentru finanțarea acestuia. Plafonul general al mijloacelor ce pot fi virate în contul „Destinat grupului de inițiativă” se stabilește de către CEC.

Prin urmare, pentru finanțarea activității grupului de inițiativă pot fi utilizate doar resursele financiare provenite din activitatea de salariat, de întreprinzător, științifică sau din cea de creație, desfășurată de către cetățenii Republicii Moldova, atât pe teritoriul țării, cât și în afara acestuia.

Persoanele fizice au dreptul să doneze până la 6 salarii medii lunare pe economie pe anul respectiv, iar persoanele juridice până la 12 salarii medii lunare. În cazul cetățenilor cu venituri obținute în afara țării, plafonul donațiilor nu poate depăși 3 salarii medii lunare pe economie pe anul respectiv.

În cazul cetățenilor cu statut de persoane cu funcții de demnitate publică, de funcționari publici, inclusiv cu statut special, sau de angajați  în organizații publice, donațiile în contul „Destinat grupului de inițiativă” nu poate depăși 10% din venitul anual al acestora. Totodată, nu poate depăși 6 salarii medii lunare pe economie pe anul respectiv.

Grupul de inițiativă a cărui activitate de colectare a semnăturilor în susținerea unui candidat cu resurse financiare și materiale este obligat să prezinte rapoarte privind veniturile acumulate și cheltuielile efectuate de acesta. În cazul alegerilor prezidențiale, rapoartele vor fi prezentate CEC-ului,  în termen de 3 zile de la deschiderea contului cu mențiunea „Destinat grupului de inițiativă”, și ulterior, săptămânal, precum și cel târziu 3 zile de la data prezentării listelor de subscripție la Comisie, pentru întreaga perioadă de activitate a grupului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram