Noua generație Skoda Octavia a ajuns de curând în Moldova. Era foarte așteptată cea de-a patra generație a modelului în țara noastră, unde de mai mulți ani este și cel mai vândut model din segmentul său.
De altfel, Octavia este și cel mai vândut model din întreaga gamă Skoda la nivel european, iar prin cele spuse încerc să vă atrag atenția la faptul că specialiștii mărcii au depus eforturi considerabile pentru ca noua generație să continue succesul.
Cu adevărat, multe lucruri s-au schimbat – mașina este mai bine echipată din punct de vedere tehnic, este mai sigură și poate fi dotată cu o sumedenie de sisteme și dotări care nu au mai fost anterior pe Octavia.
Însă există și întrebări la care ne-am dorit să găsim și răspunsuri. Este cunoscut faptul că noua generație Octavia a devenit mai scumpă, iar în plus, pe versiunile cu motoare de până la 150 de cai putere inclusiv, suspensia spate utilizează o bară de torsiune.
Prin urmare am abordat aceste, dar și alte aspecte deosebit de importante. Sperăm să vă placă testul nostru cu noua Octavia, pe care am testat-o în versiunea a doua de echipare Ambition și cu motorul pe benzină TSI de 1.5 litri, ce produce 150 de cai putere, cuplat la cutia manuală în șase trepte. Vizionare plăcută! O galerie foto completă, cu detalii suplimentare, poate fi vizualizată pe AutoBlog.MD