Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1033: Pensionari incendiatori, amenințări de la Putin și întuneric în Abhazia. Zelenski: „Vom învinge”

Ministrul Educației a cerut pedepse contravenționale pentru inaugurarea veceului în Gimnaziul de la Hiliuți. „Este revoltător”

missing
17 septembrie 2020, ora 21:54

Ministrul Educației, Igor Șarov, susține că este profund indignat de faptul că în Gimnaziul din satul Hiliuți a fost inaugurat astăzi un veceu, la care au participat mai mulți funcționari și au fost implicați doi elevi. Ministrul susține că nu găsește o explicație pentru acțiunea făcută, dar spune că a luat atitudine și a cerut pedeapsa contravențională pentru cei care au organizat.

Am făcut o sesizare la Agenția Națională pentru Sănătate Publică prin care am solicitat pedepsirea contravențională. Am telefonat organele locale de specialitate. Este revoltător ceea ce se întâmplă. Nu pot fi găsite explicații. Este strigător la cer și noi vom curma orice acțiune de acest gen. Eu, în calitate de ministru, nu voi permite niciun fel de propagandă electorală pe teritoriul școlii. Cu atât mai mult că nu este vorba numai de campania electorală și folosirea școlii”, a menționat Șarov la emisiunea „Puterea a patra” de la N4.

Ministrul susține că organizarea acestui eveniment este o încălcare flagrantă a deciziilor Comisiei Naționale pentru Sănătate Publică. „Eu nu pot să înțeleg altceva: cât de cinic poți să fii să pui o panglică roșie pe care o țin doi copii și stau patru persoane, se înghesuie la ușă, cine primul va tăia panglica. Este o sfidare. Veceul este un muzeu?”, se întreabă ministul.

Astăzi, președintele socialist al raionului Râșcani, Vasile Secrieru a postat mai multe fotografii de la inaugurarea blocului sanitar din Gimnaziul din satul Hiliuți. Din imaginile postate pe internet, se vede cum președintele socialist al raionului Rîșcani, Vasile Secreieru, împreună cu deputatul socialist, Vladimir Mizdrenco, primarul satului, Alexandru Sandu de la Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și directoarea liceului, apar fără măști de protecție și înghesuiți la ușa veceului tăind o panglică roșie care era ținută de doi copii.

Această acțiune a provocat diverse discuții în societate, inclusiv o adresare la Procuratura Generală și un mesaj dur din partea Avocatului Poporului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.