Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Maia Sandu a venit cu un comentariu după ce Anatol Pahopol și-a anunțat demisia din funcția de președinte interimar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). 

În cadrul emisiunii „Cotidianul Live”, Maia Sandu a spus că asta înseamnă că: „socialiștii pe ultima sută de metri nu vor putea să mai promoveze judecători corupți. Iată această demisie cumva împiedică aceste numiri. Clar că deja l-au numit pe Vladislav Clima la șefia Curții de Apel Chișinău, la justiție diferite personaje, dar nu vor putea făcea aceasta în următoarele săptămânii”.

Notă: Vladislav Clima a fost numit pe 28 iulie de CSM președinte al Curții de Apel Chișinău. Vladislav Clima este unul dintre cei trei judecători ai Curții de Apel Chișinău care au menținut decizia primei instanțe, prin care alegerile locale din 2018 din Chișinău nu au fost validate.

De asemenea, Maia Sandu a comentat și selectarea a cinci judecători noi la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), în contextul în care, unul dintre magistrați a participat la vânătoarea ilegală din Pădurea Domnească. Este vorba despre Anatolie Minciună. Lidera PAS a spus că asta e o dovadă la faptul că sistemul judecătoresc este corupt.

Am contactat-o pentru o reacție pe purtătoarea de cuvânt a Partidului Socialiștilor, Irina Astahova, însă acesta nu ne-a răspuns la telefon.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!