Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1034: Fals despre Transnistria și atac masiv! Trump: „Suntem foarte aproape de Al Treilea Război Mondial”

/VIDEO/ Igor Dodon s-a lansat în campania prezidențială pe un drum aflat în construcție. Ce promisiuni a făcut

missing
02 octombrie 2020, ora 09:58

Pe șantierul unui drum, Igor Dodon s-a lansat, vineri, 2 octombrie, în campania pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Candidatul independent, care este susținut de PSRM, și-a adus acolo câțiva susținători, dar și echipamentul necesar.

Lansarea a avut loc pe un șantier de construcție a unui drum, iar evenimentul a fost transmis în direct de mai multe camere video, inclusiv și o dronă.

Igor Dodon, candidat independent: Moldova are nevoie de o politică responsabilă și echilibrată. În pofida greutăților, noi reușim să facem față. Majoritatea cetățenilor își doresc să fie ordine și stabilitate în țară. Ne trebuie perioadă stabilă, până acum am reușit prin caracter, prin responsabilitate, prin echilibru și am dat dovadă că păstrăm valorile și tradițiile și de asta avem nevoie și în următoarea perioadă. Am demonstrat că și pe timp de criză putem conduce țara. Lansăm platforma electorală, care constă în 7 piloni”.

La evenimentul de lansare în campania electorală a candidatului independent a participat și președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, dar și bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah.

Platforma electorală anunțată de Igor Dodon:

1. Grija față de oameni.

2. Oraș confortabil și sate moderne – vom continua reparația drumurilor, asigurarea cu iluminare și gazificare.

3. Economia durabilă – avem economiști de valoare. Vom putea asigura o nouă platformă pentru Agricultură.

4. Apărarea și consolidarea statalității – suntem obligați să transmitem această țară nepoților.

5. Politica internă – ne propunem să venim cu reformă Constituțională, reforma justiției.

6. Politica externă echilibrată. Vom dezvolta parteneriatele strategice. Vom continua să implementăm Acordul de Asociere cu UE.

7. Păstrarea valorilor creștine și tradiționale”.

Igor Dodon a mai declarat că în campania electorală nu va folosi billboarduri și nu va participa la dezbateri electorale.

Citește și:  O casă, un teren și salariu de președinte. Cu ce avere intră Igor Dodon în cursa pentru prezidențiale

Alegerile prezidențiale vor avea loc la 1 noiembrie.  CEC a înregistrat până acum șase candidați – Renato Usatîi (Partidul Nostru), Andrei Năstase (Platforma DA), Tudor Deliu (PLDM), Igor Dodon, Violeta Ivanov (Partidul Șor), Maia Sandu (Partidul Acțiune și Solidaritate).

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.