Centrul Novosibirsk „Vector” a înregistrat al doilea vaccin împotriva coronavirusului în Rusia a anunțat Vladimir Putin, potrivit RIA Novosti.
Vaccinul a fost denumit „EpiVacCorona”. Al treilea vaccin rusesc este „pe drum”, a adăugat președintele rus.
Centrul „Vector” a relatat pentru tvrain.ru că a doua etapă a studiilor clinice a noului vaccin a fost finalizată la sfârșitul lunii septembrie, 14 voluntari au participat la prima fază, 86 în a doua. După înregistrare, sunt planificate încă două studii: primul va implica 150 de voluntari cu vârsta peste 60 de ani, iar al doilea, 30.000 de voluntari la diferite centre de sănătate. Când cel de-al doilea vaccin va intra în circulație civilă, centrul nu a specificat.
Primul vaccin rusesc anti-Covid-19 Sputnik V a fost dezvoltat la Centrul Național de Cercetare Gamaleya și a fost înregistrat după două etape de studii clinice. A treia etapă a studiului a început simultan cu vaccinarea voluntarilor, 40 de mii de persoane iau parte la acesta.
În ultimele 24 de ore, 14.231 de cazuri noi de infecție cu coronavirus au fost detectate în Rusia – un număr record de la începutul pandemiei.





















