/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Vot final în Congres și exerciții NATO. Preotul de la înmormântarea lui Navalnîi, pedepsit

PAS propune deschiderea a cel puțin încă opt secții de votare peste hotare. Patru dintre acestea - în Germania

missing
04 noiembrie 2020, ora 15:59

Reprezentantul PAS la Comisia Electorală Centrală a depus astăzi un demers prin care sunt semnalate mai multe probleme cu care s-au ciocnit membrii comisiilor electorale și alegătorii de peste hotarele țării. În demers sunt enumerate mai multe soluții printre care suplinirea numărului de secții deschise în diasporă, suplinirea membrilor birourilor electorale și dotarea tehnică mai temeinică a secțiilor.

Propunerile înaintate de PAS au fost prezentate, într-o conferință de presă, de către deputata Galina Sajin. Potrivit ei, rândurile enorme formate la secțiile de vot deschise în străinătate s-a datorat, inclusiv, mai multor probleme tehnice și organizatorice care au fost admise de autoritățile Republicii Moldova.

Astfel, PAS propune deschiderea secțiilor suplimentare în Iași (România), Frankfurt (Germania), Kassel (Germania), Dortmund (Germania), Hamburg (Germania), Villeneuve-Saint-Georges (Franța), Haifa (Israel). „În Danemarca oamenii au fost nevoiți să plătească câte 80 de euro doar pentru traversarea unui pod. De aceea, solicităm încă o secție de vot pe insula Iutlanda”, a declarat Sajin.

O altă propunere a deputatei este dotarea secțiilor de vot în care au existat rânduri enorme cu mai multe scanere și computere. „Asigurarea cu scanere funcționale care să nu necesite resetări continue și frecvente. Asigurarea secțiilor unde s-au format cozi în primul tur cu persoane care să gestioneze cozile, dotarea lor cu geci fluorescente, implicarea poliției locale pentru asigurarea ordinii și respectării distanței fizice”, susține membra PAS.

De asemenea, deputata propune ca termometria și dezinfectarea mâinilor să aibă loc în afara secțiilor de vot, nu în interior, să fie suplinite secțiile de vot de peste hotare cu numărul maxim de operatori, cu cabine de vot.

Amintim că cetățenii moldoveni din diasporă s-au mobilizat masiv și au participat la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. În multe orașe din străinătate s-au format cozi kilometrice și sute de oameni nu au reușit să voteze.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram