Război în Ucraina, ziua 580: Atac lângă Moldova, condiții din SUA și crime de război! Zelenski: Vom răspunde la loviturile Rusiei

Reacția CEC la afirmațiile europarlamentarului Mureșan privind modificarea Codului electoral

17 iulie 2020, ora 16:16

Președintele CEC, Dorin Cimil, spune că instituția pe care o conduce nu este de acord cu afirmațiile europarlamentarului precum că modificările la Codul Electoral nici nu îmbunătățesc condițiile de vot și nici nu rezolvă multe dintre problemele întâmpinate în anul 2016. Potrivit lui, scopul modificărilor efectuare este de a îmbunătăți legislația actuală, inclusiv și la aspectele semnalate de Curtea Constituțională.

Cu referire la permisiunea autorităților locale de a exclude candidații din cursă, acesta explică că prevederea oferă dreptul biroului electoral de a se adresa în instanța de judecată, ea fiind cea care decide asupra pedepsei aplicate candidatului/concurentului în funcție de prevederile Codului Electoral.

Cât privește extinderea competențele Consiliului Audiovizualului, Cimil spune că este o prevedere în temeiul legislației cu referire la Codul Audiovizualului, iar presa urmează a fi monitorizată în timpul campaniei în vederea promovării tendențioasă a unui pretendent sau altuia, precum și alte aspecte care au fost depistate pe perioada campaniei electorale a alegerilor parlamentare din 2019.

Președintele CEC s-a referit și la transportul organizat al alegătorilor, explicând că CEC a propus incorporarea articolului 182 din Codul penal cu cel privind coruperea alegătorului. Totodată, el a precizat că ar dori și includerea punctului dat în codul administrativ, pentru ca să fie posibil de reacționat imediat.

Iar la afirmația că Codul Electoral s-ar promova în lipsa unor dezbateri, Cimil explică că inițiatorul proiectului – Parlamentul este cel care trebuie să le organizeze. Potrivit lui, Comisia Electorală Centrală au calitatea de experți care au făcut o analiză a legislației.

Președintele Delegației Parlamentului European la Comitetul UE – Moldova, europarlamentarul Siegfried Mureșan, împreună cu președintele Delegației Parlamentului European la Adunarea Parlamentară Euronest, europarlamentarul Andrius Kubilius, și vicepreședintele Euronest, europarlamentarul Andrzej Halicki, au remis o declarație în care s-au arătat profund îngrijorați de faptul că noul proiect de modificare a Codului electoral este trecut superficial prin Parlament fără luarea măsurilor necesare pentru a evita subminarea proceselor electorale democratice.

Europarlamentar: Noul proiect de modificare a Codului electoral diminuează standardele democratice din R. Moldova

Război în Ucraina, ziua 579: Rachetă în stânga Nistrului și ordinul lui Putin! Zelenski anunță o decizie istorică și o veste bună
/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 579: Rachetă în stânga Nistrului și ordinul lui Putin! Zelenski anunță o decizie istorică și o veste bună
/EXCLUSIV/ O actriță celebră de la Hollywood a vizitat Chișinăul: „Vreau să spun lumii despre sacrificiul moldovenilor”
/EXCLUSIV/ O actriță celebră de la Hollywood a vizitat Chișinăul: „Vreau să spun lumii despre sacrificiul moldovenilor”
/VIDEO/ Primele declarații ale bărbatului care a găsit bucăți de rachetă în grădina sa: „Am crezut că e un accident rutier”
/VIDEO/ Primele declarații ale bărbatului care a găsit bucăți de rachetă în grădina sa: „Am crezut că e un accident rutier”
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni jurnalist la site-ul TV8.md, cameraman sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni jurnalist la site-ul TV8.md, cameraman sau editor imagine
1,3 miliarde de lei pentru majorări salariale. Care sunt bugetarii care vor beneficia de compensații și lefuri mai mari
/VIDEO/ 1,3 miliarde de lei pentru majorări salariale. Care sunt bugetarii care vor beneficia de compensații și lefuri mai mari

Dorin Recean pleacă la Berlin: Va participa la forumul germano-român alături de omologul său de la București

26 septembrie 2023, ora 14:36

Premierul Dorin Recean va efectua în perioada 26 - 27 septembrie, o vizită oficială în Germania. Șeful Executivului va participa forumul germano-român alături de omologul său de la București, Marcel Ciolacu, care se va desfășura la Berlin.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, premierul urmează să aibă întrevederi cu mai mulți oficiali germani, cu un grup de deputați și oameni de afaceri, cu președintele Comisiei pentru politică externă, dar și cu consilierul pentru politică externă și securitate al cancelarului german Olaf Scholz.

Totodată, alături de Recean mai merge și ministrul al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, dar și ministrul Energiei, Victor Parlicov.

În cadrul vizitei vor fi discutate oportunitățile investiționale, măsuri de consolidare a securității energetice, promovarea produselor moldovenești în UE, dar și aderarea R. Moldova la UE.

/VIDEO/ Din culisele „afacerii” cu brățările electronice. Iavorschi explică de ce a câștigat aceeași companie de cinci ori
/VIDEO/ Din culisele „afacerii” cu brățările electronice. Iavorschi explică de ce a câștigat aceeași companie de cinci ori
/EXCLUSIV/ O actriță celebră de la Hollywood a vizitat Chișinăul: „Vreau să spun lumii despre sacrificiul moldovenilor”
/EXCLUSIV/ O actriță celebră de la Hollywood a vizitat Chișinăul: „Vreau să spun lumii despre sacrificiul moldovenilor”

/VIDEO/ Imagini noi cu accidentul mortal de la Anenii Noi. Surse: Șoferul din Renault ar fi suferit un stop cardiac
/VIDEO/ Imagini noi cu accidentul mortal de la Anenii Noi. Surse: Șoferul din Renault ar fi suferit un stop cardiac
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni jurnalist la site-ul TV8.md, cameraman sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni jurnalist la site-ul TV8.md, cameraman sau editor imagine
/VIDEO/ Experiment TV8, la Piața Centrală: Câți vânzători eliberează bonul de casă, după reforma patentei
/VIDEO/ Experiment TV8, la Piața Centrală: Câți vânzători eliberează bonul de casă, după reforma patentei
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram