/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Litvinenco: „Deputații PSRM și Șor au refuzat să excludă de pe agenda Comisiei juridice proiectul privind modificarea Codului electoral. Este extrem de periculos” 

17 februarie 2021, ora 10:01

Deputații din PSRM și cei de la „Șor”, care sunt membri ai Comisiei juridice, au refuzat să excludă de pe ordinea de zi a comisiei proiectul de lege care prevede modificarea Codului Electoral, care a fost înregistrat în Parlament de către deputata Violeta Ivanov. Despre aceasta a anunțat deputatul PAS Sergiu Litvinenco, care a precizat că inițiativa legislativă a fost criticată dur de către Centrul Național Anticorupție. 

„Coaliția Dodon-Șor încearcă să distorsioneze cadrul legal cu privire la prevenirea și spălarea banilor și finanțarea terorismului. Astăzi, la sedința Comisiei juridice, coaliția Dodon-Șor a refuzat să excludă din ordinea de zi proiectul de lege nr.14 din 27 ianuarie 2021 pentru modificarea și completarea Codului Electoral nr. 1381/1997, inițiativă a deputaților din partidul Șor. Proiectul propune, între altele, ca la deschiderea contului bancar „Fond electoral”, să nu se aplice prevederile art. 5, 6, 7, 8 ale Legii nr. 308/2012 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului”, a scrie Litvinenco pe pagina sa de Facebook.

Deputatul PAS mai spune că proiectul „este extrem de periculos și care poate avea efecte negative în lupta împotriva corupției și, implicit, securitatea statului Republica Moldova”.

„Precizez că inclusiv Centrul Național Anticorupție  în expertiza anticorupție, a criticat dur proiectul. De exemplu, CNA menționează că proiectul riscă să compromită stabilitatea financiar-bancară și securitatea statului” și că, urmare acestuia, ”se vor putea crea condiții favorabile manifestărilor de corupție, fapt care va submina interesul public”. Tot CNA menționează că ”(…) banii care se vor putea plasa sub formă de „fond electoral” vor putea fi proveniți din surse neverificate, inclusiv din activitate criminală (acțiuni de corupție)”, a adăugat Sergiu Litvinenco.

Deputata Violeta Ivanov a declarat pentru tv8.md că criticile la adresa proiectului sunt „aberații politice”. „Proiectul prevede ca fiecare concurent electoral să aibă dreptul să deschidă un cont bancar electoral cu mențiunea ,,Fond electoral”. Precizez că proiectul nostru se referă doar la dreptul de a deschidere cont electoral, nu și la tranzacțiile bancare, nu și la verificarea banilor și destinația lor. Totodată, proiectul nostru este susținut de CEC, organul responsabil de organizarea și desfășurarea alegerilor. Iar toate informațiile despre presupuse riscuri pentru securitatea statutul nu sunt altceva decât aberații politice”, a declarat Violeta Ivanov.

Amintim că pe 27 ianuarie curent, o inițiativă legislativă privind modificarea Codului Electoral a fost înregistrat în Parlament de către deputata Partidului „Șor” Violeta Ivanov, care solicită ca băncile comerciale să fie obligate prin lege să deschidă, la cerere, conturi bancare concurenților electorali.

Potrivit documentului, la solicitarea concurentului electoral sau a reprezentanților săi legali, orice bancă înregistrată în Republica Moldova este obligată să deschidă contul cu mențiunea „Fond electoral”.

Pentru proiectul de lege au mai semnat și deputații Igor Himici, Marina Tauber, Denis Ulanov și Sergiu Sîrbu.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram