Mai multe percheziții la Direcția protecție internă a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au fost desfășurate de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) în dosarul privind abuz de serviciu.
Informația a fost confirmată de către șeful instituției Ion Caracuian, care a precizat pentru TV8 că percheziții au avut loc în câteva birouri ale ANP în legătură cu dosarul privind abuzul de serviciu în care ar fi fost implicați mai mulți angajați.
Persoane reținute nu au fost, însă oamenii legii au reușit să ridice probe și materiale concludente.
Menționăm că directorul adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost plasat în arest în izolator pentru 15 zile. Serghei Demcenco este bănuit de comiterea abuzului de serviciu în interesul unei organizații criminale. Suspectul se declară nevinovat.
Directorul adjunct al ANP riscă până la opt ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Pe 12 februarie o grupare criminală formată din 12 membri, a fost destructurată de oamenii legii pentru comiterea unui șir de escrocherii prin însușirea unor sume de bani de pe cardurile bancare ale cetățenilor.
Membrii grupării au vârstele cuprinse între 20 și 45 de ani, sunt originari din diferite raioane ale țării, iar doi dintre suspecți – presupuși organizatori își ispășesc pedepsele în locurile de detenție. Unul din suspecți s-a dovedit a fi cu funcție de conducere în unul din Penitenciarele din Republica Moldova.