/VIDEO/ Dodon nu mai vrea anticipate. Liderul socialiștilor spune că, la etapa actuală, singura soluție este învestirea unui Guvern

25 februarie 2021, ora 22:49

Igor Dodon s-a răzgândit! Deși anterior, liderul PSRM, care se află în coaliție cu Partidul ȘOR, președintele căruia este vizat în furtul miliardului și dat în căutare internațională, susținea ferm că își dorește alegeri parlamenatre anticipate, acum acesta crede că singura soluție de depășire a crizei politice, la această etapă, este învestirea unui nou Guvern. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni, la postul public de televiziune.

Cel de-al doilea scenariu, în viziunea lui Dodon, se referă la faptul că Maia Sandu se împotriveşte să o înainteze pe Durleșteanu, iar în acest caz, spune liderul PSRM, nu se întâmplă nimic până la algerile parlamentare ordinare, țara urmând să fie guvernată de un Executiv interimar, pâna în 2023.

Potrivit lui Dodon, ar exista și cel de al treilea scenariu, doar că acesta, spune el, este unul mai dificil, fiind vorba despre distabilizarea situației din țară și proteste în masă. Totuși, deși anterior declara ferm că vrea alegeri parlamenatre anticipate, acum, liderul socialiștilor schimbă macazul și declară că, la această etapă, singura soluție de depășire a crizei este votarea unui Guvern.

Dodon a fost întrebat și de ce și-a schimbat retorica, după ce, anterior, afirma că nu va susține un candidat înaintat de tranfugi. Astăzi, în schimb, PSRM, pentru a susține candidatura Marianei Durleșteanu la funcția de premier, a intrat în coaliție cu cei din fracțiunea Partidului ȘOR, din care fac parte mai mulți traseiști, care s-au tot perindat, timp de un an, de la un partid la altul.

Amintim că, acum câteva zile, Curtea Constituțională a decis că decretul prin care Maia Sandu a înaintat-o repetat la funcția de premier pe Natalia Gavrilița, este neconstituțional. În context, Înalta Curte a precizat că fracțiunile trebuie să se așeze la consultări cu președintele. După ce magistrații și-au anunțat verdictul, Sandu a ieșit într-un briefing de presă, în care a dat de înțeles că nu o va înainta la funcția de premier pe Mariana Durleșteanu, candidata propusă de majoritatea PSRM-ȘOR, și că cetățenii își vor decide viitorul la anticipate sau la referendum.

Ieri, PSRM a anunțat inițerea discuțiilor cu fracțiunile parlamentare, iar Platforma DA și-a reiterat poziția de a-și asuma guvernarea. Andrei Năstase a declarat că a început deja să negocieze cu partidele pro-europene. Între timp, Partidul ȘOR a emis o declarație prin care a precizat că rămâne pe poziție și pledează pentru învestirea unui Guvern în frunte cu Mariana Durleșteanu. Iar Partidul Dermocrat a anunțat că este gata să se așeze la masa de discuții cu fracțiunile, cu excepția celor de la ȘOR.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram