/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 805: Atac cibernetic în Moldova, paradox istoric, decizie UE și arme chimice! Zelenski: Putin e un nazist

Primăverile încep cu un Mărțișor prins la piept. Patru curiozități despre simbolul acestui anotimp

missing
01 martie 2021, ora 09:05

Tradiția Mărțișorului continuă să fie păstrată în timp, iar fiecare primăvară începe cu un Mărțișor prins la piept. Există mai mult legende care relatează apariția acestui simbol, care sunt bine cunoscute. Însă tv8.md a găsit câteva curiozități despre Mărțișor, pe care le puteți vedea mai jos.

La sfârșitul lunii Martie, acesta este prins de ramurile unui pom

Potrivit tradiției, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Legenda spune că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât.

Mărțișorul a fost inclus în lista reprezentantivă UNESCO

Mărţişorul a fost acceptat pentru a fi inclus în lista reprezentantivă UNESCO a patrimoniului imaterial al umanităţii. Decizia a fost luată în cadrul sesiunii Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial de la Jeju, Coreea de Sud, din 2017.

Există și o plantă cu același nume

Mărțișor este o plantă din familia Rosaceae. Tulpina este păroasă, frunzoasă, cu o înălțime de 5–18 cm. Frunzele sunt dințate pe margini. Tulpina se termină de obicei cu o singură floare cu diametrul de 20–30 mm, cu 5-7 petale galbene. Fructul are mai multe prelungiri de culoare roșie. Planta înflorește în lunile mai-august. În România este răspândită prin munții Carpați și munții Apuseni, crește de obicei prin pășuni și alte locuri mai ierboase.

Originile mărțișorului nu sunt cunoscute exact nici până astăzi

Prezența Mărțișorului atât la români cât și la bulgari, sub numele de Martenița, este considerată ca fiind datorată substratului comun daco-tracic, anterior romanizării la primii și slavizării la ultimii, deși legendele populare îi dau alte origini. În mitologia modernă a bulgarilor mărțișorul ar fi legat de întemeierea primului lor hanat la Dunăre, în anul 681, dar numele latin indică altceva. Se mai consideră, de asemenea, că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram