/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Reacția BNM, după declarația lui Stioianoglo privind investigația „Furtul miliardului”: „Am transmis peste un milion de fișiere”

missing
01 martie 2021, ora 12:14

După ce Procurorul General Alexandr Stoianoglo a declarat că Banca Națională a Moldovei (BMN) nu dorește șă contribuie la investigațiile în dosarul „Furtul Miliardului”, banca a venit cu o reacție în acets sens. 

Potrivit unui comunicat de presă expediat la adresa redacției, BNM își exprimă nedumerirea în legătură cu declarațiile Procurorului General și afirmă că instituția colagorează pe deplin cu organele care efectuează ancheta.

„Banca Națională a Moldovei își exprimă nedumerirea în legătură cu declarațiile Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, și precizează că a colaborat și colaborează pe deplin cu organele de urmărire penală, oferind toate materialele existente, explicații, specialiști etc. la solicitarea acestora, precum și din proprie inițiativă”, se arată într-un comunicat de presă al BNM.

Potrivit instituției, doar în anul 2020, BNM a transmis date în format electronic de peste 1 milion de fișiere. În același timp, au fost prezentate informații pe suport de hârtie în volum de peste 10 mii de file.

„Banca centrală își îndeplinește atribuțiile de autoritate monetară și de supraveghere, în susținerea unui cadru macroeconomic adecvat pentru dezvoltarea economiei naționale, precum și a stabilității financiare a țării. În acest sens, funcționarea unui sector bancar de încredere, sigur și rezilient, care să excludă acțiuni ilegale, este un important obiectiv spre care BNM își orientează activitatea sa de supraveghere. Astfel, BNM își reconfirmă permanent voința pentru aducerea la bun sfârșit, într-o perspectivă apropiată, a anchetei în problema fraudei bancare , în beneficiul întregii societăți.”

Amintim că, Procurorul General Alexandr Stoianoglo, în cadrul unui eveniment de totalizare a activității Procuraturii pentru anul 2020, a declarat că BNM nu dorește să contribuie la examinarea dosarului privind dosarul „Furtul Miliardului”.

Dosarele vizând „furtul miliardului” sunt examinate de două complete de judecători specializați, constituite la nivelul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Completele specializate examinează infracțiunile economice, de corupție și cele conexe actelor de corupție – infracțiuni comise în dauna sistemului bancar al Republicii Moldova, inclusiv cele săvârșite în legătură directă cu acestea.

Potrivit unei dispoziții, emise în acest sens de către Președintele Judecătoriei Chișinău, din componența completelor vor face parte șase judecători, prevederile dispoziției fiind puse în executare începând cu 27 noiembrie 2020.

Documentul mai prevede că, dosarele a căror examinare a început într-un complet de judecată format anterior emiterii acestei dispoziții, vor continua în același complet.

Stoianoglo, despre ancheta „Furtul miliardului”: „Un război cu figuranții dosarului, avocații lor, BNM și instanțele de judecată”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram