Fracțiunea PAS din CMC cere instituirea unui moratoriu pe un termen de 1 an de zile privind construirea blocurilor noi în centrul istoric al Chișinăului. În această perioadă vor fi stopate toate etapele de autorizare privind lucrările de construcție sau demolare.
Consilierii susțin că primăria Chișinău ar fi pierdut controlul asupra construcțiilor noi în centrul Capitalei, din cazua intereselor financiare care ar sta la mijloc.
„Municipiul Chișinău este lăsat în izbeliște în ceea ce ține de construcțiile ilegale. Orașul este împânzit de clădiri ridicate cu peste zeci de etaje în locuri interzise, dezvoltatorii încălcând normativele în construcții. Acest fenomen are loc pentru că sunt favorizați agenții imobiliari, interesele financiare fiind mai presus decât cetățeanul și dezvoltarea unui oraș pentru oameni”, spune consiliera municipală din partea fracțiunii PAS, Zinaida Popa.
Totodată, alt consilier PAS în CMC susține că stoparea construcțiilor ilegale în Capitală poate fi efectuată doar prin eleborarea unui plan urganistic pentru zona Centru.
„Soluția privind stoparea acestui dezmăț este elaborarea unui plan urbanistic zonal pentru zona (PUZ) centru. Însă, având în vedere că până la PUZ mai este multă muncă, pentru asigurarea dezvoltării urbane durabile a orașului, nu putem să mai permite construcția altor imobile care nu se integrează în contextul existent, care nu respectă normativele și creează o serie de probleme în capitală.” a menționat consilierul fracțiunii PAS din CMC, Roman Cojuhari.
În acest context, consilierii solicită instituirea unui moratoriu cu pe termen de un an de zile.
„Se vrea distrugerea istoricului care ne-a mai rămas. Fracțiunea PAS vine repetat cu proiectul privind interdicția temporară a autorizării unor lucrări în nucleul istoric al Chișinăului și prevedea sistarea pe perioada unui an a tuturor lucrărilor de autorizare a construcțiilor și de demolare din centrul istoric al Chișinăului”, a declarat și consilierul Roman Cojuhari.
Amintim că, un nou ansamblu multifuncțional cu parcări subterane va apărea în Capitală. Acesta va fi amplasat în apropiere de Circ. Un proiect în acest sens a fost aprobat vineri, 29 ianuarie, de către Consiliul Național al Monumentelor Istorice, care s-a întrunit într-o nouă componență.
Anterior, deputații PAS au cerut anularea ordinului Ministerului Educației prin care s-a aprobat componența nominală a Consiliului Național al Monumentelor Istorice.
Fosta componență a consiliului a respins de mai multe ori inițiativa, argumentând că asta ar distruge ca monument de arhitectură complexul care include biserica din regiune și va acoperi în totalitate clădirea Circului.
Totodată, primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că pe durata mandatului său, în zona Circului, nu va fi construit complexul multifuncțional.




































