Deputații Partidului Socialiștilor (PSRM) au venit cu un nou proiect de lege prin care au solicitat iarăși anularea „legii miliardului”. Asta după ce Curtea Constituțională a Moldovei (CCM) a anulat astăzi o asemenea lege adoptată în luna decembrie 2020.
„Am inițiat repetat un proiect de lege prin care solicităm anularea acestei legi a miliardului și venim cu un anunț ca să fie găsite alte soluții, alternative, dar nu din contul cetățeanului simplu. Aceasta este o povară grea pe umerii cetățenilor. Vom cere plenului Parlamentului ca acest proiect să fie susținut”, a declarat deputatul socialist Petru Burduja, pe 18 martie, în cadrul unei conferințe de presă, la Parlament.
Proiectul privind abrogarea legii din 3 octombrie 2016 privind emisiunea obligațiilor de plată derivate din garanțiile stat a fost înaintat în Parlament de deputații socialiști Bogdat Țîrdea, Petru Burduja, Vladimir Golovatiuc și Corneliu Furculiță, fiind votat pe 16 decembrie 2020, în ședința în care au participat doar deputații din Partidul Șor și PSRM.
Legea a fost promulgată de fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.





















