/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și paradoxul invaziei ruse. Kremlinul vrea să saboteze summitul de pace

Un șofer de ambulanță din Telenești a fost răpus de COVID-19

missing
27 martie 2021, ora 18:12

Un șofer de ambulanță, de 58 de ani, din satul Sărătenii Vechi, raionul Telenești, a fost răpus de virusul COVID-19. Vestea tristă a fost adusă de către Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. Colectivul instituției medicale a postat un mesaj de condoleanțe pe rețelele sociale.

Bărbatul s-a stins din viață la data de 26 martie curent. Acesta din anul 2000 a activat în calitate de șofer de ambulanță la Punctul de Asistență Medicală Urgentă Sărătenii Vechi din raionul Telenești.

„Lasă în urma sa rude, prieteni și colegi îndurerați. Am pierdut un adevărat specialist, un om cu un suflet mare, apreciat pentru iscusință, responsabilitate și corectitudine. Plecarea sa dintre noi lasă un gol, dar şi amintirea unui om despre care s-a vorbit şi se va vorbi numai de bine. Colectivul exprimă sincere condoleanțe și sentimente de adâncă compasiune familiei, rudelor și colegilor în legătură cu decesul domnului Valeriu Coșneanu”, se arată într-un mesaj pe rețele sociale.

La 27 martie 2020, în Republica Moldova a fost înregistrat primul deces cauzat de complicațiile Covid-19 în rândul lucrătorilor medicali. Este vorba de o femeie care avea 79 de ani și era angajată în serviciul asistența medicală urgentă prespitalicească.

Astăzi, la un an de la decesul primului lucrător medical, toată societatea comemorează eroii în alb. În memoria acestora, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) a făcut publică lista tuturor lucrătorilor medicali care au decedat din cauza nemilosului virus.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram