După mai bine de opt ani de la vânătoarea din Pădurea Domnească și mai multe amânări, trei fiind doar în ultima lună, magistrații de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) au pus punct final dosarului. Astfel, potrivit deciziei CSJ, Gheorghe Crețu rămâne a fi singurul inculpat vinovat de moartea lui Sorin Paciu, tânărul care și-a pierdut viața în urma partidei de vânătoare din 2012.
Ziarul de Gardă scrie că la 30 martie, în lipsa părților, magistrații CSJ au respins recursurile declarate de procuror, de avocatul familiei Paciu și avocatul inclupatului Gheorghe Crețu. Totodată, potrivit deciziei CSJ, magistrații au admis recursurile avocaților și au casat parțial decizia în privința inculpaților Valeriu Svistun și Denis Irimciuc, iar în latura civilă a fost pronunțată o hotărâre nouă.
Decizia motivată urmează să fie pronunțată de către magistrații Curții Supreme de Justiție la 29 aprilie curent.
Magistrații l-au recunoscut vinovat pe Crețu pentru comiterea infracțiunii „lipsirea de viață din imprudență, însă procesul penal împotriva acestuia este încetat din motivul expirării termenului prescripției tragerii la răspundere penală”. Totodată, judecătorii au decis să înceteze procesul penal împotriva lui Crețu și pentru vânat ilegal, deoarece fapta respectivă constituie contravenție.
Celelalte persoane vizate în dosar, Ion Lupu, fostul director al Moldsilva, Denis Irimciuc, directorul Rezervaţiei Pădurea Domnească, şi Valeriu Svistun, inginer din cadrul Rezervaţiei, au fost achitate pe motiv că nu s-a constatat fapta infracțiunii. Irimciuc și Svistun au fost recunoscuți însă vinovați pentru abuz de serviciu, fiindu-le aplicată o amendă în mărime de 30 de mii de lei, cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice timp de 3 ani.
Pe 23 decembrie 2012, Sorin Paciu, un tânăr de 34 de ani, a fost rănit mortal la o partidă de vânătoare la care au participat mai mulţi oficiali de rang înalt, printre care Valeriu Zubco, procurorul general al R. Moldova, Ion Pleşca, preşedintele Curţii de Apel Chişinău (CAC), Gheorghe Creţu, vicepreşedintele aceleiaşi instanţe, sau Ion Lupu, directorul Agenţiei Moldsilva.
Toţi oficialii prezenţi la vânătoare au tăinuit crima. După ce ea a devenit publică, în ajunul Crăciunului pe stil vechi, în urma unor declaraţii făcute de Sergiu Mocanu, liderul Mişcării Antimafie, oamenii legii au declarat că „lucrează la caz”.
Sorin Paciu a fost proprietarul unei cariere de piatră din raionul Glodeni. El gestiona şi alte afaceri în mun. Chişinău. Sorin era căsătorit şi avea o fetiţă de tei ani. La alegerile parlamentare din 25 februarie 2001, el a candidat pe lista electorală a Blocului electoral „Alianţa Juriştilor şi Economiştilor”, alături de Valeriu Zubco, procurorul general al R. Moldova.




































