Instituția Prezidențială vine cu o reacție după ce președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a expediat o scrisoare în adresa secretarei generale a Consiliului Europei (CE), Marija Pejcinovic Buric, unde solicită „intervenția în medierea conflictului instituțional dintre președintele Republicii Moldova și Parlament în vederea restabilirii ordinii de drept și revenirii președintelui în câmpul constituțional”.
„Consiliul Europei cunoaște foarte bine situația din Republica Moldova și la fel de bine cunoaște cine a generat și continuă să genereze derapajele democratice din țara noastră. Alegerile anticipate, pe care formațiunea doamnei Greceanîi vrea să le evite cu orice preț, sunt un element important al procesului democratic și reprezintă de fapt voința cetățenilor, care vor să scape de politicienii compromiși și corupți”, a declarat pentru tv8.md Sorina Ștefârță, purtătoarea de cuvânt a Președinției.
Potrivit documentului, care a fost expediat la 1 aprilie, speakera Parlamentului solicită „intervenția în medierea conflictului instituțional dintre președintele Republicii Moldova și Parlament în vederea restabilirii ordinii de drept și revenirii președintelui în câmpul constituțional”.
Precizăm că, președinta Maia Sandu s-a adresat Curții Constituționale la 30 martie. În sesizare, șefa statului întrebă Înalta Curte dacă sunt întrunite toate circumstanțele privind dizolvarea Parlamentului.
Ulterior, în cadrul ședinței Legislativului din 31 martie, aleșii poporului au votat proiectul de hotărâre al Guvernului cu privire la instituirea stării de urgență pentru 60 de zile. Proiectul a fost susținut de 52 de deputați. Potrivit Constituției, în această perioadă Legislativul nu poate fi dizolvat.




























































