Săptămâna trecută au fost înregistrate 69 solicitări pe motivul urgențelor toxice. Potrivit medicilor de la Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, zece persoane s-au intoxicat cu monoxid sau dioxid de carbon, 19 au suferit de intoxicații cu alcool, iar 18 persoane s-au intoxicat cu medicamente.
Datele echipelor de asistență medicală urgentă arată că primul ajutor medical a fost acordat la necesitate și în dependență de starea pacienților, unii au fost transportați la spital pentru continuarea tratamentului în condiții de staționar.
Numărul total de persoane care au solicitat intervenția ambulanței în perioada 29 martie – 4 aprilie este de peste 15 mii de pacienți. După acordarea primului ajutor medical 5891 persoane, inclusiv 779 minori au fost transportați în cadrul departamentelor de urgență al instituțiilor spitalicești din țară.




































