/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

„Să nu dea Domnul nimănui”. Primele declarații ale vicepreședintelui raionului Sîngerei, după ce a fost stropit cu verde de briliant

missing
14 aprilie 2021, ora 09:49

După ce a fost stropit cu verde de briliant, vicepreședintele raionului Sîngerei, Tudor Tutunaru, susține că a avut de suferit atât fizic, fiindu-i afectată vederea, cât și emoțional. În cadrul emisiunii de la TV8, „Întreabă Ghețu”, demnitarul a mulțumit medicilor care l-au tratat și a menționat că se simte mai bine, iar vederea nu i-a fost afectată.

„Să nu dea Domnul nimănui. (…) Doar medicii pot să spună în ce măsură este afectată vederea. Am suferit fizic, dar și emoțional. Familia mea este stresată, soția mea a fost la neurolog. Primele zile practic nu vedeam, vedeam prin ceață, nu am orbit poate cum cineva își dorea sau poate și mai strașnic. Peste câteva zile s-a mai luminat în față. Mulțumim încă odată medicilor care au făcut tot posibilul și ei au considerat că trebuie și la Spitalul Republican pentru că este echipamentul mai bun. Eu nu consider că am făcut o crimă, iar dacă am încălcat legislația, sunt gata să răspuns”, a declarat Tudor Tutunarul în cadrul emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8.

Prezent la emisiune, deputatul Platformei Demnitate și Adevăr (PPDA), Iurie Reniță a catalogat drept un act barbar atacul membrilor partidului lui Gheorghe Cavcaliuc asupra vicepreședintelui raionului Sîngerei.

„Procuratura și miliția să își facă treaba, este un act de huliganism. Clar că nu trebuie să oferim motive pentru asemenea cazuri, dar cred că este în stilul polițienesc de a vedea lucrurile și de a acționa. Și înainte se manifestau și foloseau ouă de găină, dar cu verde de briliant peste ochi, este un act barbar”, a menționat deputatul Iurie Reniță.

Precizăm că, membri ai Partidului PACE al cărui președinte este Gheorghe Cavcaliuc, l-au stropit cu verde de briliant pe Tudor Tutunaru, vicepreședinte al raionului Sângerei, membru al Platformei Demnitate și Adevăr (PPDA). Aceștia susțin că au recurs la acest gest în semn de protest, din cauza că acesta s-ar fi vaccinat împotriva Covid-19 cu una dintre dozele destinate medicilor.

Potrivit Arinei Spătaru, deputată PPDA, Tutunaru a fost internat la spital, iar din cauza soluției cu care a fost stropit, acesta risca să își piardă vederea.

Ulterior, președintele organizației teritoriale a formațiunii politice PACE din Sîngerei, care l-ar fi stropit pe vicepreședintele raionului cu verde de briliant a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Judecătoria Sângerei, care a respins demersul procurorilor de arestare a învinuitului pentru o lună.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram