Au ajuns să vândă ceea ce mai au prin gospodărie, pentru a face câțiva bani de pâine. Este cazul mai multor pensionari, pe care i-am întâlnit într-o piață improvizată din sectorul Buiucani al capitalei. Unii bătrâni ne-au spus că sunt nevoiți să meargă și în pădure, pentru a strânge verdețuri de sezon, ca să-și câștige existența.
Mătușa Vera ne-a povestit că a muncit 45 de ani la Combinatul Poligrafic din Chișinău, iar acum, la bătrânețe, primește o pensie mizeră. Din acest motiv, este nevoită să iasă în stradă și să vândă flori, pe care le crește în gradină.
Și mătușa Liudmila are o pensie, care nu-i ajunge nici pentru cele mai elementare lucruri, după ce a muncit ca vânzător timp de 17 ani. Femeia spune că este nevoită să meargă în pădure să strigă verdeața de sezon, pentru a câștiga ceva bani pentru existență.
Iar acest bărbat ne-a povestit că a muncit o viață întreagă în construcție, iar acum este nevoit să vândă verdețuri din gospodărie, pentru a face niște bani.
Pe o altă pensionară, am surprins-o cu câteva buchete de flori. Femeia spune că le crește împreună cu soțul său, pentru a-și câștiga existența.
Potrivit Biroului Național de Statistică, aproape 25 la sută din populația țării trăiește la limita sărăciei, cu o pensie sau indemnizație de nici două mii de lei.




































