/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spitale evacuate! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

În pofida criticilor aduse de opoziție, proiectul de lege al PSRM privind compensarea tarifelor a fost votat

missing
23 aprilie 2021, ora 11:25

În pofida criticilor aduse de opoziție, deputații au aprobat în lectura a doua proiectul de lege al socialiștilor privind compensarea tarifelor la energia electrică, utilizată de consumatorii gospodăriilor casnice.

Acesta prevede acordarea compensațiilor tarifelor la energia electrică consumatorilor gospodăriilor casnice – persoanele fizice – care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova, pentru două luni – aprilie și mai, perioada acțiunii stării de urgență.

Potrivit proiectului, suma compensată va constitui 428 de lei – câte 214 de lei pe lună. Totodată, Ministerul Finanțelor ar putea aloca tranșele necesare compensației în mărimi egale, pe conturile furnizorilor de energie electrică.

Documentul a fost elaborat în calitate de măsură socială pentru populație în contextul instituirii stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova în perioada 1 aprilie – 31 mai 2021.

Inițiativa legislativă aparține deputaților Fracțiunii parlamentare PSRM și urmează a fi votată în lectură finală.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram