Din cele mai diferite motive, sute de copii fug de acasă, de la orfelinate sau centrele de plasament și ajung în stradă. Acolo, fără dram de experiență, aceștia încearcă să-și creeze propria viață, așa cum îi duce capul pe ei. Totul se întâmplă sub privirile autorităților, care par să fie neputincioase în fața fenomenului copiilor fugari. Echipa noastră a reușit să suprindă mai mulți adolescenți, care se adăpostesc de mai multă vreme într-o construcție părăsită din centrul Capitalei. Aceștia ne-au spus că strada le-a devenit casă din motiv că părinților le place mai mult alcoolul decât de copiii proprii. Iar alții ne-au povestit că, până a ajunge în stradă, au trăit în familii integre, unde s-au bucurat de căldură părintească, dar care sau risipit după ce părinții au ajuns după gratii.
Aceste imagini le-am surprins chiar în centrul Chișinăului, acolo unde, într-o construcție părăsită, care seamănă mai mult a gunoiște, se adăpostesc de ceva vreme mai mulți copii ai străzii. Această fată spune că are 16 ani. Cea mai mare parte a timpului și-o petrece în strada, iar noaptea doarme întrun centru de plasament din sectorul Râșcani.
Fata spune că înainte ca mama ei să fie condamnată a trăit o viața liniștită și plină de armonie, împreună cu frații ei.
Acest adolescent spune că a ales strada din cauza părinților, care sunt dependenți de alcool.
Am mers și la Serviciul Asistență Stradală, că să vorbim cu responsabilii de acolo despre copiii care ajung la ei, însă aceștea nu ne-au deschis ușa.
Reprezentanții Derecției Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului declară că încearcă să soluționeze problema copiilor fugari. Aceștia sunt preluați de organele competente, însă foarte des se întâmplă ca ei să fugă de la părinți sau centrele de plasament și să revină în stradă.
Și poliția spune că luptă cu acest fenomen de ani de zile. Totuși, după ce sunt reîntorși în familii, mulți copii revin acolo, unde au fost găsiți.
În Republica Moldova nu există astăzi o contabilizare exactă a numărului de copii ai străzii. Responsabilii spun că acest lucru este dificil de făcut din motiv că ei își schimbă permanent locul aflării, în încercarea de a evita contactul cu oamenii legii.




































