Un șofer în vârstă de 54 de ani, documentat pentru că nu a cedat trecerea pietonilor, a fost prins în stare de ebrietate avansată. Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției (INSP al IGP), conducătorul auto a fost stopat duminică, în cadrul operațiunii INSP „Pietonul”.
Inspectorii de patrulare fiind la intersecția străzii Academiei cu șoseaua Hîncești, au observat șoferul unei mașini Skoda că nu a cedat trecerea pietonilor. Acesta imediat a fost oprit, deoarece vizibil se afla în stare de ebrietate, a fost înlăturat de la volanul mașinii și supus testului alcoscopic. Bărbatul avea o concentrație în aerul expirat de 1,01 mg/l.
În același timp, INSP precizează că, în primele 3 luni ale acestui an, în țară s-au produs 204 de accidente rutiere cu implicarea pietonilor, în care 17 persoane au decedat și 196 au fost traumatizate.
Din numărul total de accidente, în 105 de cazuri pietonii au fost accidentați în timp ce traversau strada pe trecerile pietonale, iar 57 de accidente s-au produs în timp ce pietonii traversau strada neregulamentar. INSP reamintește conducătorilor auto că nerespectarea principalelor reguli de siguranță la volan poate duce la consecințele grave, în majoritatea cazurilor cu persoanele decedate.
În acest context, INSP vine cu câteva reguli pentru pietoni:
- nu traversa strada în afara trecerilor pietonale, în special pe porțiuni de rampă;
- nu uita că automobilul care se apropie de tine are nevoie de spațiu de frânare;
- pe străzile slab iluminate alege porțiunea de drum cu cea mai bună vizibilitate;
- pe timp de noapte poartă haine sau obiecte cu elemente reflectorizante şi aprinde bliţul telefonului mobil pentru a fi mai vizibil;
- după coborârea din mijloacele de transport public nu traversa prin fața sau spatele acestora, ci după plecarea lor din stație, prin locurile rezervate trecerii.




































