Face dinți și… scrie versuri. O pasiune îi aduce bani, iar alta – plăcere. Un tânăr din Republica Moldova lucrează tehnician dentar într-o clinică stomatologică din România. Printre machete și ustensile stomatologice, de pe masa tânărului nu lipsesc niciodată pixul și foaia. Muza poate veni în orice moment, iar când e vorba de poezie, tânărul uită de dinți. Recent, el a publicat și o plachetă cu toate poeziile, adunate încă de pe când era elev la liceu.
El este Dorin Țurcanu, tehnician dentar într-o clinică stomatologică din Galați, România. Acum 3 ani, a trecut Prutul și, de atunci, s-a stabilit cu traiul acolo. Munca pe care o face zi de zi îi aduce un venit, iar o pasiune aparte, de care nu se poate despărți nici în laboratorul stomatologic, este poezia.
După orele de muncă, Dorin își face timp să intre și pe la bibliotecă, pentru a mai răsfoi câte o carte cu poezii. Tot de pe băncile liceului, a început să înșire versuri pe hârtie. Iar acum, la 26 de ani, și-a făcut un cadou mult dorit: și-a adunat toate versurile și a tipărit o carte. Cartea nu este o afacere pentru el, ci mai degrabă – hrană sufletească, ne mărturisește Dorin.




































