/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Bombe de ultimă generație și spioni deghizați în mecanici. Abrams, retrase de pe linia frontului

Nu toți membrii PSRM au votat pentru crearea unui bloc cu PCRM, anunță Furculiță

missing
12 mai 2021, ora 21:00

Nu toți membrii Partidului Socialiștilor (PSRM) au votat pentru crearea blocului cu Partidul Comuniștilor (PCRM) în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate de pe 11 iulie curent. Despre aceasta a anunțat deputatul socialist Corneliu Furculiță.

Alesul poporului a declarat că au fost ascultate toate părerile pro și contra și că această decizie a fost luată practic unanim. Deputatul spune că în urma formării acestui bloc vor fi coagulate forțele în teritoriu în campania electorală.

Au fost unii membri care s-au abținut de la vot nu pentru că au fost împotriva acestei idei, dar pentru că, probabil, nu au fost de acord cu unele aspecte”, a spus deputatul socialist Corneliu Furculiță, la postul de televiziune NTV Moldova, pe 12 mai curent.

Astăzi liderul PSRM, Igor Dodon, și președintele PCRM, Vladimir Voronin au semnat documentul oficial de creare a Blocului Electoral dintre cele două partide.

Liderii celor două partide au făcut front comun, deși până nu demult cei doi politicieni se aflau pe baricade. Supărările dintre ei au început acum aproape 10 ani, atunci când Dodon a părăsit Partidul Comuniștilor, iar astfel, împreună cu încă doi colegi, au votat pentru ca Nicolae Timofti să devină președinte.

În tot acest timp, liderul comuniștilor, cu fiecare ocazie, i-a adresat replici tăioase și critici dure lui Dodon, pe care l-a numit trădător. Și cel din urmă urmă i-a răspuns cu declarații usturătoare.

Perioada electorală pentru alegerile parlamentare anticipate a început pe data de 5 mai curent. Săptămâna trecută Comisia Electorală Centrală a aprobat lista partidelor politice, formată din 53 de formațiuni, care pot participa la scrutinul electoral din 11 iulie.

Conform decretului semnat de șefa statului, Maia Sandu, alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc pe data de 11 iulie curent. Maia Sandu a  dizolvat Legislativul pe data de 28 aprilie, imediat după ce Curtea Constituțională a declarat ilegală instituirea stării de urgență în Republica Moldova.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram