Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1002: Scenariu negru, vecin nebun și escaladare clară! Alertă: Al Treilea Război Mondial a început oficial

PSRM, decis să formeze un bloc electoral cu PCRM. Dodon a mers la discuții cu Voronin

missing
12 mai 2021, ora 14:53

Partidul Socialiștilor a decis crearea unui bloc electoral cu PCRM. O decizie în acest sens a fost luată astăzi în cadrul Consiliului Republican al PSRM, care a început la ora 13:00. 

Potrivit informațiilor, liderul socialiștilor, Igor Dodon, a mers să discute cu președintele Partidului Comuniștilor,Vladimir Voronin, după ședința consiliului republican a formațiunii pe care o conduce.

Ieri, 11 mai, reprezentanții PCRM au decis negocierea condițiilor pentru formarea blocului electoral pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

La sfârșitul săptămânii trecute, Igor Dodon a declarat că PSRM a adresat o scrisoare oficială președintelui PCRM, Vladimir Voronin, cu propunerea de a crea un bloc electoral pentru alegerile anticipate din 11 iulie.

Liderii celor două partide ar putea face front comun, deși până nu demult cei doi politicieni se aflau pe baricade. Supărările dintre ei au început acum aproape 10 ani, atunci când Dodon a părăsit Partidul Comuniștilor, iar astfel, împreună cu încă doi colegi, au votat pentru ca Nicolae Timofti să devină președinte.

În tot acest timp, liderul comuniștilor, cu fiecare ocazie, i-a adresat replici tăioase și critici dure lui Dodon, pe care l-a numit trădător. Și cel din urmă urmă i-a răspuns cu declarații usturătoare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.