Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1033: Pensionari incendiatori, amenințări de la Putin și întuneric în Abhazia. Zelenski: „Vom învinge”

„Noi nu am fost niciodată prieteni sau dușmani”. În ce relații se află ex-premierul Ion Chicu cu Igor Dodon

missing
17 mai 2021, ora 10:30

Fostul premier și lider al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Ion Chicu susține că a respins propunerea lui Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, de a se alătura echipei socialiștilor. Chiar și așa, Chicu spune că a rămas în relațiile „pe care le-a avut” cu Dodon și menționează că nu i-a în calcul o posibilă alianță cu socialiștii. Declarațiile ex-premierului au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Unimedia.info.

„Am rămas în relațiile pe care le-am avut. Eu nu prefer să alterez relațiile omenești, dacă ele au fost construite în afară de relațiile de serviciu, noi nu am fost niciodată prieteni sau dușmani. Am avut relații foarte bune și am început să lucrăm acei patru ani cât am fost la Ministerul Finanțelor și Economiei, când dumnealui a fost ministru al economiei, am conlucrat. (…) M-am întâlnit ultima dată cu ex-președintele Dodon, cred că era în februarie, de atunci nu m-am m-ai întâlnit cu Dodon, nu am mai comunicat. Și el este ocupat, și eu sunt ocupat”, a explicat Chicu.

Totodată, liderul PDCM spune că nu vede o posibilă alianță între formațiunea pe care o conduce și Partidul Socialiștilor, din cauza unor legi votate de socialiști la finele anului 2020.

„Nu văd nici un viitor politic comun, am declinat propunerea lui să merg în echipă și raționamentul a fost anume ceea ce s-a întâmplat în decembrie, 2020, din păcate, ei au promovat acele legi atunci care, scuzați, depășesc limita compromisurilor la care eu pot merge. De ziua de naștere a dumnealui cu siguranță îl voi felicita, mai mult nu cred că avem ce discuta”, a punctat Ion Chicu.

Deși acum anunță ferm că pledează pentru integrarea în Uniunea Europeană, în mai 2020 Ion Chicu l-a atacat direct pe europarlamentarul  Siegfried Mureșan, numindu-l un „ratat”, care nu a făcut nimic în viața sa și ar avea tupeul să critice acțiunile Guvernului de la Chișinău, având pretenții de avocat al R. Moldova.

Ion Chicu a distribuit pe profilul său de Facebook o știre cu o declarație a europarlamentarului, adăugând un comentariu urât la adresa politicianului român, dar și la adresa României, criticând modul în care statul vecin luptă cu pandemia de coronavirus și nivelul de corupție care ar fi peste Prut.

În noiembrie 2019 Ion Chicu a fost numit la funcția de prim-ministru de către Igor Dodon. Ex-premierul a fost criticat dur de societatea în ce privește gestionarea crizei pandemice. Mai mult, a trezit indignarea unei părți din cetățeni atunci când a jucat nunta fiului său în această vară, în plină pandemie.  La sfârșitul lui decembrie 2020, Ion Chicu și-a anunțat demisia de la funcția de premier al Republicii Moldova.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.