Meteorologii spun că vremea din această primăvară este ușor mai răcoroasă comparativ cu alți ani, pentru că are loc răcirea la scară largă a temperaturilor de la suprafața oceanului în centrul și estul Oceanului Pacific ecuatorial. Acest fenomen are denumirea de „La Niña”.
„Fenomenul permite ca curenții de aer polar să pătrundă mai mult spre extremele sudice din emisfera nordică. Ceea ce favorizează la formarea a mai multor cicloane în oceanele Pacific cât și cel Atlantic. Continentul Europei fiind influențat de cicloanele atlantice care traversează teritoriul Europei, inclusiv și teritoriul Republicii Moldova”, spun reprezentanții Serviciului Hidrometeorologic de Stat.
Potrivit explicațiilor, cicloanele se caracterizează prin vânt puternic cu deplasarea aerului în spirală, însoțit de ploi/ninsori (torențiale) și descărcări electrice, în sezonul cald al anului. „De asemenea și cu un grad ridicat de nebulozitate. Respectiv aceste fenomene au fost prezente mai frecvent în acest sezon”, au precizat specialiștii.
Deși vremea este mai răcoroasă, temperatura medie se încadrează în jurul valorilor normei, doar pe alocuri fiind cu 1-2 grade mai scăzute. În anii precedenți se înregistrau temperaturi medii peste limita normală cu 1-3°C, norma fiind +8..+10°C.
„În anii precedenți continentul european avea mai multă influență din regiunile sudice și a Africii de Nord, din acest motiv, temperatura medie în aceeași perioadă a fost mai ridicată”, au punctat meteorologii.
Fenomenul La Niña are loc în medie o dată la 3-4 ani.




































