Au transmis bani în plic, au pus în buzunare sau au dat chiar în mână „numai așa să nu fie chiar în față”. Sunt imaginile surprinse în cinci cabinete dintre medici sanitari, subalterni și agenți economici făcute publice de Centrul Național Anticorupție, după ce marți, 25 mai, CNA a efectuat zece percheziții care s-au soldate cu reținerea unui medic veterinar și a șefului direcției Municipale Siguranţa Alimentelor Chişinău.
CNA susține că imaginile video obținute arată că unii şefi ai Direcţiei, în complicitate cu un grup de medici-veterinari, ar fi pus pe rol o schemă de estorcare de bunuri şi bani de la agenţii economici, care desfăşurau activitate de comercializare a produselor alimentare în raza mun. Chișinău, pentru a le perfecta autorizaţiile necesare. Taxa de protecţie, achitată de agenţii economici, presupunea eliberarea certificatelor de calitate, dar şi evitarea controalelor sanitar-veterinare planificate şi altor verificări privind respectarea cerințelor de profilaxie a COVID -19.
În imaginile de mai jos este surprinsă discuția dintre șeful și subalternul un medic sanitar-veterinar M
Ş – Dacă eu îmi puneam aceea, o s…ă cine ce făcea bl…di.
M – Nu, asta-i corect, apoi asta şi am zis.
Ş – O s…lă cine ce făcea şi ei acum ce???Văi, eu i-am dat voie! Văi,mănânci o bucăţică?
M – Mănâncă!
Ş – Învaţă-te a te împarți b…ea că ai să te îneci n…ui şi asta nu înseamnă că dacă eu tac eu nu văd ce se face… Dar mie tare nu-mi place când cineva mă are de…
M – Eu am găsit în computer 7, 8 şi 10, uăi, dar unde-s celelalte luni!
Ş –Tu azi ai să faci una, dar mâine ai să faci şi poimâine nici una, de-atâta şi…
Potrivit CNA, imaginile redau o discuție în care medicii sanitar-veterinari aduc șefului mijloace financiare, estorcate de la agenții economici.
Într-o altă înregistrare se vede cum un agent economic ar transmite medicului sanitar-veterinar mijloace băneşti ce nu i s-ar cuveni, iar ultimul le primește și le pune în buzunar.
Urmărirea penală în așa numitul dosar al certificatelor sanitar-veterinare a fost începută la finele anului 2020, conform elementelor infracţiunilor prevăzute de art.324 şi 325 cod penal – corupere pasivă şi activă. La moment, pe rol sunt 57 de cauze penale, conexate într-o singură procedură, în care 25 de persoane au statut de bănuit şi 3 de învinuit (arest la domiciliu).
Pe 20 martie curent, mai mulţi funcţionari din cadrul Laboratorului de expertiză sanitar-veterinară al Direcţiei Municipale pentru Siguranţa Alimentelor, dar şi agenţi economici, au fost documentaţi de CNA şi procurorii anticorupţie, în cadrul a 43 de cauze penale, pornite pe fapte de corupere pasivă şi activă. Aceştia sunt bănuiţi că ar fi eliberat comercianţilor, care desfăşurau activitate de vânzare a cărnii în halele Pieţei Centrale, certificate de calitate şi sanitar-veterinare contra mită.




































