/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Avocatul poporului cere revizuirea deciziei CEC privind numărul secțiilor de votare în străinătate

missing
08 iunie 2021, ora 07:58

„Hotărârea Comisiei Electorale Centrale din 5 iunie curent privind constituirea secțiilor de votare în străinătate contravine standardelor în domeniul drepturilor omului, nu va asigura realizarea dreptului la vot pentru toți cetățenii”. O spune avocatul poporului, Maia Bănărescu, care a precizat că este necesară revizuirea de către CEC a hotărârii în cauză, în caz contrar aceasta va duce la încălcarea dreptului fundamental de a alege și de a fi ales.

„Experiența ultimelor scrutine electorale a demonstrat că eforturile statului nu au fost suficiente pentru a asigura condițiile necesare pentru toți cetățenii care se află în afara țării și care au dorit să își exercite dreptul de vot, din cauza numărului redus de secții de votare și buletine de vot. Iată de ce Avocatul Poporului a recomandat repetat, inclusiv în rapoartele anuale, mărirea numărului de secții de votare deschise în afara țării și a celui de buletine de vot, apreciind acțiunile întreprinse de autorități în acest sens”, se arată în declarația avocatului poporului în legătură cu decizia CEC.

Avocatul poporului  a mai menționat că asigurarea realizării dreptului la vot tuturor cetățenilor, indiferent de locul aflării, „este o obligație a statului care rezultă din Constituție și tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte”.

Precizăm că după decizia din 5 iunie privind constituirea a 139 secții de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, ieri, 7 iunie, în fața CEC a fost organizat un protest de amploare. Manifestații au cerut modificarea deciziei și deschiderea unui număr suplimentar de secții de votare pentru moldovenii din Diasporă.

Referindu-se la hotărârea CEC, premierul interimar al Republicii Moldova, Aureliu Ciocoi s-a arătat nedumerit de decizia Comisiei Electorale Centrale de a nu lua în considerare recomandările misiunilor diplomatice privind organizarea secțiilor de votare în străinătate, pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Ciocoi menționează că Guvernul nu a dat niciun indiciu că nu ar avea capacitatea să acopere cheltuielile pentru deschiderea secțiilor de votare din diaspora, dacă numărul lor ar fi mai mare.

Tot ieri, 7 iunie, Curtea de Apel Chișinău a examinat contestația înregistrată duminică, 6 iunie, de Blocul Electoral „Renato Usatîi” privind numărul mic al secțiilor de votare stabilite pentru Diasporă. Ședința în acest caz a fost amânată pentru joi, 10 iunie.

Și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a contestat la Curtea de Apel Chișinău decizia Comisiei Electorale Centrale. Hotărârea privind numărul secțiilor de vot a fost contestată și de PUN.

CEC se întrunește și astăzi, 8 iunie, în ședință, iar subiectul cu privire la modificarea anexei la  hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 4966 din 5 iunie 2021 „Cu privire la constituirea secțiilor de votare în străinătate  pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021” se află pe agendă.

Începând cu ora 14:30, în fața instituție este anunțat un nou protest.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram