/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spioni deghizați! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

Curtea de Apel a respins contestația primarului din Dancu, privind desfășurarea referendumului în localitate

missing
18 iunie 2021, ora 16:13

Curtea de Apel Chișinău a respins contestația depusă de către primarul satului Dancu, raionul Hîncești, împotriva Comisiei Electorale Centrale (CEC), care a decis desfășurarea unui referendum local.

Magistrații au respins contestația ca fiind neîntemeiat. Aceasta poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), în termen de o zi de la data pronunțării dispozitivului hotărârii.

Odată cu alegerile parlamentare din luna iulie, în localitatea Dancu din raionul Hâncești se va desfășura și un referendum local. Asta după ce un grup de cetățeni a cerut demisia primarului.

Localnicii se plâng că acesta, în loc să le rezolve problemele, și-ar face interesele proprii la primărie. Chiar dacă a fost ales deja pentru al patrulea mandat, oamenii spun că drumurile tot rele au rămas, iar de apă potbilă și apeduct – nici vorbă.

De partea cealaltă, primarul este convins că, după referendum, fotoliul de la cârma primăriei nu-i va fi clintit.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram