Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1005: Drone nord-coreene „Made in USA” și amenințările lui Lukașenko. Putin anulează datoriile soldaților

/LIVE VIDEO/ UPDATE. Consultările între CEC și MAEIE s-au încheiat. Ministerul urmează să transmită noua listă a secțiilor de vot

missing
18 iunie 2021, ora 12:05

UPDATE 12:05: După mai bine de o oră de consultări, CEC a decis ca reprezentanții MAEIE să remită până la ora 16:00, în adresa instituției o scrisoare cu noile liste, geografia secțiilor de vot și numărul secțiilor. Ulterior, la 16:00 membrii CEC se vor întruni din nou în ședință.

UPDATE 11:50: Secretarul CEC, Maxim Lebedinschi: Avem 24 de ore la dispoziție să decidem dacă contestăm decizia Curții de Apel sau nu. Ceea ce spune presa, că trebuie CEC să deschisa 190 de secții. Admitem că deschidem 190 de secții de vot, în ce temei deschidem aceste secții dacă termenul de organizare a secțiilor de votare a expirat. Unica cale, după mine, este să obținem o hotărâre irevocabilă, dar să avem o claritate cum se execută. (…) Până la această oră nu avem o hotărâre irevocabilă”.

În aceste momente au loc consultări între membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) și reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). Consultările au loc după ce Curtea de Apel Chișinău s-a pronunțat în dosarul secțiilor de vot deschise în străinătate la alegerile parlamentare anticipate de pe 11 iulie curent. Magistrații au admis parțial contestațiile și obligă CEC-ul să-și revizuiască decizia. 

„Eu personal nu am văzut lista cu secțiile de vot. Bani noi nu am primit până acum. Ministerul iese cu declarații populiste. De ce MAEIE nu avizează lista propusă? Dacă o să insistați pe secții o să fie nevoie de formarea organelor electorale, termenul a trecut. Jumătate de an în urmă ne dați scrisori că statul german nu deschide decât trei secții, acum spuneți că deschide 15 secții. După ce criterii cereți 191 de secții?”, a declarat secretarul general al CEC, Maxim Lebedinschi.

În replică, reprezentantul MAEIE, Eugeniu Revenco susține că în unele cazuri este nevoie de mai mult timp pentru ca țările să ofere răspunsul privind deschiderea unor secțiilor în altă locație decât în incinta misiunilor diplomatice, așa cum a fost în Federația Rusă.

„Haideți să fim exacți. Toți așteaptă deciziile CEC. MAEIE vă furnizează informații, v-am spus exact ce putem noi. Voi decideți, noi abia ieri am primit confirmarea din Federația Rusă, ceea ce vrem să spunem că aceste aspecte durează. Noi am primit dreptul excepțional de a organiza secții de vot în alte spații decât Ambasadele. În Londra tot am schimbat adresele, deci aceste situații se întâmplă. Dacă rămânem pe abordare formală atunci rămânem fără secții de votare peste hotare”, a precizat Revenco.

Vicepreședintele CEC, Vladimir Șarban, a întrebat MAEIE dacă sunt resurse financiare destule, necesare pentru deschiderea a 191 de secții de vot în afara țării.

„Eu vrea să știu răspunsul la aceste întrebări: avem resurse financiare, personal și infrastructură pentru 191 de secții de vot?”.

Reprezentantul MAEIE a precizat că un răspuns amplu la această întrebare va fi oferit după orele 16:00, explicând că este nevoie de a discuta acest subiect și cu ambasadele Republicii Moldova, iar consultările în acest sens au fost deja inițiate.

Precizăm că joi, 17 iunie, un complet de judecători de la Curtea de Apel au obligat CEC să-și revizuiască decizia privind numărul secțiilor de vot din străinătate. Deși Ministerul de Externe a propus să fie deschise 191 de secții de vot pentru diasporă, Comisia Electorală Centrală a adoptat inițial decizia de a deschide în străinătate 139 de secții de votare, însă hotărârea a stârnit critici din partea mai multor concurenți electorali și moldovenilor care se află în străinătate.

Mai mult, în fața CEC-ului au fost proteste față de această decizie. Ulterior, membrii comisiei s-au întrunit într-o altă ședință, unde au hotărât să mai decidă în șapte secții de votare pentru moldovenii din diasporă, astfel numărul ajunge la 146 de secții.

Conform hotărârii CEC din 8 iunie, numărul secțiilor de votare a fost suplinit pentru Republica Federală Germană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord cu câte trei unități. Totodată, au adăugate două secții de votare în Republica Franceză și o secție de votare în Republica Italiană, localitatea Rimini. Ambele hotărâri ale membrilor CEC au fost atacate la Curtea de Apel Chișinău.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.