Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1033: Pensionari incendiatori, amenințări de la Putin și întuneric în Abhazia. Zelenski: „Vom învinge”

Din Iran în R. Moldova. Procurorii au demascat schema figuranților, reținuți în dosarul capturii record de heroină

missing
23 iunie 2021, ora 10:39

Noi detalii au fost oferite de către Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) în cazul capturii record de heroină depistată pe teritoriul țării. Procurorii spun că cele 200 kilograme de droguri urmau să ajungă în Uniunea Europeană. În acest dosar figurează cinci persoane, dintre care doi sunt de origine turcă.

Inițial în această cauză penală au fost reținute șapte persoane. În primele faze ale investigațiilor, s-a stabilit că două din acesta nu aveau nicio implicare și au fost eliberate. Din cei cinci figuranți, doi sunt de origine turcă, iar trei sunt cetățeni ai R. Moldova. La demersurile procurorilor, instanța a dispus 30 de zile de arest pe numele acestora. Figurantul principal este unul din cetățenii turci.

În urma implicărilor organelor din Ucraina, a fost posibil de identificat mijloacele de transport cu care drogurile au fost introduse în țară. Marfa a fost importată din Iran. Aceasta a pătruns pe cale maritimă pe teritoriul Rusiei, iar de acolo a fost importată în Republica Moldova prin Ucraina.

„În seara zilei de vineri, 18 iunie, având informații veridice unde se află drogurile, oamenii legii erau pe ochii a tot ce se întâmplă în jurul acestei mărfi. În seara zilei de vineri marfa a fost extrasă dintr-un local și cu un mijloc de transport era propulsată în stânga Nistrului. Din motiv că organele constituționale nu au posibilitatea să opereze cu acțiuni de urmărire penală în regiunea transnistreană, am fost nevoiți să intervenim și să descindem”, a declarat Ion Caracuian, procuror-șef al PCCOCS, în cadrul unei conferințe de presă. În final, marfa era preconizată pentru a fi exportată ulterior în Uniunea Europeană.

Activitatea grupului a fost monitorizată din luna decembrie 2020. Figuranții sunt învinuiți de comiterea contrabandei cu droguri și circulația ilegală a substanțelor narcotice. În cazul în care vot fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 15 ani de pușcărie.

Marfa a fost exportată către centrul de expertiză al Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Potrivit unor date preliminare, totuși, este vorba despre droguri de tip heroină.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.