/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spitale evacuate! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

Ar fi primit de la un bărbat peste o mie de euro, pentru a-l absolvi de răspundere. O avocată, reținută de CNA și PA

missing
01 iulie 2021, ora 16:16

O avocată a fost reținută în flagrant de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și Procurorii Anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Ea ar fi pretins și primit 1050 de euro de la un bărbat, pentru a-l ajuta să scape de răspundere. Individul este învinuit de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate şi fără permis de conducere.

Potrivit materialelor cauzei, avocata ar fi susținut că are influență asupra procurorului din cadrul Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Botanica, care conduce urmărirea penală pe acest caz.

„Ulterior, bănuita i-a comunicat că nu poate rezolva dosarul, din motiv că acesta a fost transmis altui procuror şi că urmează să-i restituie banii. Astăzi, aceasta s-a întâlnit cu denunțătorul în sectorul Telecentru al Capitalei pentru a-i restitui banii, dar a fost reținută de CNA şi procurorii anticorupție, fiind bănuită de trafic de influență”, se arată într-un comunicat CNA.

În prezent, femeia se află în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Dacă va fi găsită vinovată, ea riscă amendă penală sau închisoare de până la șase ani.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram