/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Bombe de ultimă generație și spioni deghizați în mecanici. Tancurile Abrams, retrase de pe front

Alexandru Tănase, despre ședința de constituire a Parlamentului: „Totul a fost absolut corect”

missing
26 iulie 2021, ora 12:32

Fostul președinte al Curții Constituționale a Republicii Moldova (CCM), Alexandru Tănase, susține că ședința de astăzi de constituire a Legislativului a avut loc fără a încălca regulamentul. Într-un comentariu oferit pentru tv8.md, Tănase a precizat că prima ședință a Parlamentului are ca scop să constate dacă organul legislativ a fost constituit legal.

La prima ședință este important să fie deschisă ședința, să constate că Parlamentul este legal constituit, președintele Republicii Moldova, în calitate de persoană care convoacă ședința, deobicei vine cu un mesaj pentru Parlament, după care Parlamentul își ia timp ca să constituie grupurile parlamentare și comisiile de specialitate. Aceasta este procedura obișnuită și așa s-a procedat mereu. E absolut corect, iar totul a fost absolut corect”, a declarat fostul președinte al CCM.

Totodată, Tănase îl contrazice pe deputatul socialist, Vlad Batrâncea, care a declarat că cei de la PAS ar fi încălcat regulamentul de constituire a Parlamentului. Ex-președintele CCM precizează că biroul permanent și fracțiunile parlamentare nu au obligativitatea de a fi create la prima ședință a Legislativului.

„Batrîncea, fiind în opoziție, nu vă așteptați să zică că totul a fost bine. De când opoziția laudă ceea ce face majoritatea. Există lege care spune clar care este procedura. Ședința de constituire, de fapt marchează procesul de formare a organelor de lucru și de aici încep să se calculeze toate termenele, inclusiv formarea Guvernului. Această ședință are cu totul alt rost. Nu este neapărat să fie constituite fracțiunile parlamentare și biroul permanent chiar de la prima ședință din cauza că nu se știe câte grupuri vor fi, care va fi structura Parlamentului, nu se știe exact câte comisii vor fi păstrate. Parlamentul are structură proprie în funcție de programul de guvernare, e o chestie mai complexă”, a mai declarat Alexandru Tănase.

Amintim că, ședința de astăzi de constituire a Legislativului a fost pusă pe pauză până joi, 29 iulie. Asta după ce liderul interimar PAS, Igor Grosu, a solicitat această pauză, iar ulterior, fracțiunea PAS a părăsit sala.

/VIDEO/ „Considerăm că este o bătaie de joc”. Batrîncea spune că a fost încălcat regulamentul de constituire a Parlamentului

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram