Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

Ultima oră! A fost modificată legea cu privire la Procuratură, în prima lectură. Stoianoglo ar putea fi tras la răspundere

screenshot-2021-08-13-105419354545445
13 august 2021, ora 12:28

Parlamentul a votat proiectul care vine să modifice legea cu privire la Procuratură, prin care sunt introduse mecanisme de evaluare a activității procurorului general, Alexandr Stoianoglo, și instituirii răspunderii disciplinare a acestuia. Pentru au fost 59 de deputați. Proiectul, însă, nu a fost susținut de către deputații comuniști și socialiști, și cei din Partidul „Șor”.  

„Propunem modificarea legii prin introducerea unui mecanism de evaluare a activității procurorului general și eliberarea sau revocarea din funcție în cazul în care se eliberează calificativul eșuat”, a spus autorul proiectului, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), tot el ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco.

Întrebat de către deputatul socialist Vasile Bolea care sunt criteriile de evaluare a procurorului general, Sergiu Litvinenco a declarat că „așa cum în cazul procurorilor simpli criteriile sunt stabilite de către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), cu anumite excepții justificate”.

De cealaltă parte, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Vladimir Voronin l-a acuzat pe autorul proiectului că PAS vrea un procuror de buzunar. Drept replică, deputatul a spus că PAS vrea un procuror ferm și curajos.

Menționăm că procurorul general şi-a întrerupt concediul și a revenit de ieri la muncă. Asta după ce pe ordinea de zi de astăzi a Parlamentului a fost inclusă legea cu privire la Procuratură, prin care se propune a fi incluse unele mecanisme de evaluare a activității și instituirii răspunderii disciplinare pentru Alexandr Stoianoglo.

Mecanismele legii prevăd posibilitatea eliberării din funcție a acestuia, în cazuri întemeiate, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).

Deputatul PAS a menționat că modificările propuse extind procedurile existente în lege pentru procurori și față de procurorul general și nu vor afecta independența și autonomia Procuratorii și a procurorului general, deoarece CSP-ului îi revine rolul decisiv în luarea deciziilor.

Acesta a mai menționat că alte prevederi din proiectul propus se referă și la modificarea componenței CSP-ului, într-o formulă care va asigura o mai mare independență a organului respectiv.

Menționăm că Comisia juridică a avizat pozitiv modificările Legii cu privire la Procuratură.

Conform documentului, în scopul aprecierii activității, nivelului de cunoștințe și aptitudinilor profesionale, a corespunderii cu funcția deținută, performanțele Procurorului General se vor evalua anual de către comisia de evaluare a performanțelor Procurorului General, constituită de Consiliul Superior al Procurorilor.

Evaluarea performanțelor Procurorului General se va putea iniția la sesizarea Președintelui Republicii Moldova sau a cel puțin 3 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor. Comisia de evaluare a performanțelor Procurorului General va fi constituită din 5 membri, dintre care unul este propus de Președintele țării, unul de Ministerul Justiției, unul de Consiliul Superior al Magistraturii, unul de Consiliul Superior al Procurorilor și unul de Procurorul General.

„În cazul obținerii calificativului „eșuat”, Consiliul Superior al Procurorilor propune Președintelui Republicii eliberarea din funcție a Procurorului General”, se arată în nota informativă.

La fel, funcția de membru al comisiei de evaluare a performanțelor Procurorului General va putea fi deținută de persoane care dispun de calificare în domeniul dreptului, managementului public, având experiență de cel puțin 10 ani în domeniul de activitate profesională și o reputație ireproșabilă. Membrii comisiei de evaluare a performanțelor Procurorului General propuși de Președintele Republicii și Ministerul Justiției nu pot fi angajați în serviciul public.

Suplimentar, se propune reglementarea privind posibilitatea suspendării din funcție a Procurorului General în cazul în care, în privința acestuia a fost pornită urmărirea penală. La rândul său, Președintele țării, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, numește un Procuror General interimar pe perioada suspendării.

Amintim că după ședința CSS, Maia Sandu s-a arătat îngrijorată că nu a primit argumente convingătoare și informații liniștitoare din partea reprezentatului Procuraturii că se vor întreprinde măsuri astfel încât cei vizați în dosare de corupție mare să nu se poată eschiva de la pedeapsă și să nu plece din țară.

Mai mult, șefa statului a declarat că activitatea Procuraturii trebuie evaluată, acuzând instituția de ineficiență în raport cu avansarea pe dosarele de mare corupție.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente