Doi minori au fost loviți violent de o mașină la Costești, raionul Ialoveni. Unul dintre ei conducea o motocicletă și nu avea permis. În urma impactului, tinerii de 17 ani au fost transportați la spital.
Conform informațiilor, incidentul s-ar fi produs aseară, 1 septembrie, în jurul orei nouă. Un bărbat de 23 de ani se afla la volanul unei mașini de model ,,Mercedes C200”, iar când a virat la stânga nu s-ar fi asigurat și s-a tamponat cu motocicleta de model ,,Viper”, condusă de unul dintre cei doi minori. S-a constatat că șoferul automobilului nu se afla în stare de ebrietate.
În urma impactului puternic, tinerii au fost preluați de ambulanță și transportați la Spitalul de copii municipal Valentin Ignatenco din mun. Chișinău.
Oamenii legii investighează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele cu privire la producerea accidentului.





































