Ministrul educației, Anatolie Topală, a apărat decizia de a-i obliga pe angajații din învățământ nevaccinați împotriva COVID-19 să-și facă teste din banii proprii o dată la două săptămâni pentru a putea intra în școală și s-a declarat convins că nu vor exista concedieri în semn de protest, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
Potrivit ministrului, rata de vaccinare a angajaților din învățământ este deja în creștere, atingând la începutul noului an școlar 70% în cazul învățământului general, 64% în cazul celui universitar și de 60% în cazul învățământului profesional-tehnic. CNESP cere o rată de vaccinare de 95% în fiecare instituție în parte sau testarea persoanelor nevaccinate până la atingerea acestei rate.
„O prioritate e ca să asigurăm să nu fie pusă în pericol sănătatea copiilor, iar alta – să aducem cât mai mulți copii cu prezență fizică în școli”, a explicat ministrul în același interviu.
Din 1240 de instituții, la învățământ la distanță se mai apelează, în proporții reduse, doar în 78, a mai precizat Anatolie Topală.
Potrivit Ministerului Educației, la sfârșitul lunii iulie, rata totală de acoperire a vaccinării în rândul cadrelor didactice a constituit 66,7 procente, cu cel puțin o doză, și aproape 47 la sută, cu ciclul complet de vaccin.
Opoziția socialistă a spus că va contesta în justiție decizia de a-i obliga pe angajații din învățământ nevaccinați să-și facă teste din banii proprii. Decizia a fost criticată vehement de primarul Chișinăului, Ion Ceban, care a spus că vor fi alocați bani din bugetul municipal pentru achitarea testelor.




































