A izbucnit un incendiu la fabrica de mobilă „Viitorul”. La fața locului au intervenit opt echipaje de salvatori și pompieri. Flăcările au cuprins o suprafață de zece metri pătrați.
Conform informațiilor, astăzi, în jurul orei 12, pompierii și salvatorii au fost solicitați pe strada Albișoara din Capitală. Ajunși la fața locului, aceștia au stabilit că flăcările incendiului au cuprins o suprafață de zece metri pătrați de pe acoperișul clădirii, afectând și bunurile material din interiorul unui birou.
Incendiul a fost lichidat în aproximativ 50 de minute. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
Toate circumstanțele, prejudiciile și cauza producerii incendiului, urmează a fi stabilite ulterior de Laboratorul Experimental Antiincendiar.

Sursa foto: IGSU




































