Trei funcționari au ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI). Este vorba despre fostul director interimar al Întreprinderii Municipale ”Serele Moldovei”, un primar de la Soroca, care și-a angajat ginerele, care a încheiat contracte cu fiul și firma soției sale și unul de la Orhei, care a încălcat regimul juridic al incompatbilităților.
Astfel, în anul 2017, fostul director interimar al Întreprinderii Municipale ”Serele Moldovei”, care anterior s-a aflat în subordinea Ministerului Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului și Agenției Proprietăți Publice, și-ar fi angajat ginerele în funcția de inginer. Pe numele acestuia a emis și semnat mai multe acte, și anume: ordinul de angajare și contractul individual de muncă. Peste un an, și-a pus semnătura și pe ordinul privind încetarea contractul individual de muncă. Fostul director al întreprinderii nu a declarat conflictul de interese în raport cu ginerele său, nu s-a abținut de la semnătură și nu a așteptat o soluție vizavi de ruda apropiată.
Un alt conflict de interese a fost identificat pe numele primarului comunei Stoicani din raionul Soroca. Potrivit ANI, în perioada 2013-2019, subiectul în calitate de primar, dar și de Președinte al Comisiei de licitație, a participat la luarea mai multor decizii și a semnat/încheiat acte juridice în favoarea fiului și firmei soției sale. În perioada vizată au fost emise/încheiate aproximativ 19 decizii și contracte, între primar, fiul său și firma soției, în care erau vizate mai multe terenuri aferente, arendarea a două automobile de serviciu de compania privată a soției și de achiziționare a unor servicii. Ca și în cazul anterior, primarul nu s-a abținut de la luarea deciziilor favorabile persoanelor apropiate, nu a declarat conflictul de interese și nu a așteptat o soluție în acest sens.
Și primarul localității Crihana din raionul Orhei s-a ales cu o încălcare. Acesta a încălcat regimul juridic al incompatibilităților. Până la emiterea actului de constatare, primarul deținea și funcții administrative în două firme private, în pofida faptului că legislaţia în vigoare califică funcţia publică drept incompatibilă cu oricare altă funcţie sau activitate remunerată, excepţie făcând doar activităţile cu caracter ştiinţific. Astfel că, după validarea mandatului, în noiembrie 2019, primarul a avut termen de 30 de zile pentru a-și soluționa starea de incompatibilitate. Din explicațiile oferite inspectorului integritate, primarul a invocat că nu a reușit să-și rezolve incompatibilitatea din cauza fondatorului uneia dintre firme, care era plecat peste hotare și a persoanei cu care a avut înțelegerea de a-i transmite în gestiune cealaltă firmă.
Dacă vor fi găsiți vinovate, persoanele vizate riscă să fie decăzute din dreptul de a deține o funcție publică sau de demnitate publică și nu vor mai putea ocupa funcții publice timp de trei ani.




































