Întreprinderea de Stat Hotelul „Zarea” are un nou administrator. Învingătoare la concursul pentru această funcție a fost desemnată Argentina Cocier. Aceasta a fost prezentată astăzi colectivului de către șeful Direcției administrare corporativă, metodologii și reglementări a Agenției Proprietății Publice (APP), Lilian Cristiuc.
„Sper să nu dezamăgesc încrederea acordată. Împreună cu echipa, vom identifica soluțiile relevante pentru creșterea indicatorilor economico-financiari. Hotelul ,,Zarea” se va bucura de faima de altă dată”, a spus noul administrator de la „Zarea”, Argentina Cocier.
Potrivit APP, Întreprinderea de Stat Hotelul „Zarea” a fost fondată prin ordinul Ministerului Științei și Învățământului al RM nr. 135 din 11 aprilie 1991. Din data de 17 octombrie 2018 fondator al întreprinderii este Agenția Proprietății Publice.
Amplasat în centrul orașului, hotelul ,,Zarea” acordă servicii de cazare și alimentare a cadrelor didactice din instituțiile de învățământ, care participă la seminare, întruniri metodice, precum și a studenților din țară și de peste hotare, a elevilor participanți la diferite activități extracurriculare la prețuri accesibile.




































