Un accident cu implicarea a trei mașini a avut loc noaptea trecută în apropiere de localitatea Antonești, Ștefan Vodă. Oamenii legii declară că un BMW, la volanul căruia s-ar fi aflat un angajat al Poliției de Frontieră, a lovit din spate o mașină a instituției în care se aflau alți doi angajați. Ulterior, BMW-ul a tamponat o altă mașină de marca Toyota în care se aflau patru cetățeni ruși, iar unul dintre ei a decedat în drum spre spital. Mașina Poliției de Frontieră a fost proiectată într-un copac, iar cei care se aflau în interior au avut nevoie de îngrijiri medicale. Șoferul automobilului care a provocat accidentul este căutat de oamenii legii pentru audieri.
Conform informațiilor, accidentul în care au fost implicate trei mașini, printre care și una a Poliției de Frontieră a avut loc noaptea trecută, 7 septembrie, în jurul orei 23:00. Un BMW ar fi lovit mașina de patrulare a poliției, care a fost ulterior proiectată într-un copac. Cei doi polițiști care se aflau în mașină au primit diferite traume, unul dintre ei a fost transportat la spital, iar celălalt va primi tratament la domiciliu.
Ulterior, BMW-ul a tamponat un alt automobil de model Toyota condus de un bărbat de 48 de ani care venea din sens opus. În automobil se aflau patru cetățeni ai Federației Ruse cu vârstele cuprinse între 26 și 45 ani. Toți pasagerii au primit diferite traumatizme, fiind transportați la spitalul raional Ștefan Vodă. Șoferul automobilului Toyota a decedat în drum spre spital.
De asemenea, se presupune că șoferul BMW-ului era un alt angajat al Poliției de Frontieră, chiar dacă mama acestuia, care tot se afla în automobil, a declarat că ea se afla la volan. În acest moment, angajatul poliției este căutat de oamenii legii pentru a oferi explicații pe acest caz.
Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Sursa foto: Poliția de Frontieră/Poliția Republicii Moldova




































