Parcarea publică de la intersecția străzilor Ismail și Ștefan cel Mare ar putea fi gata până la sfârșitul acestei luni. Anunțul a fost făcut de primarul Capitalei, Ion Ceban.
Potrivit edilului, săptămâna aceasta a început deja să fie turnat asfaltul.
„În săptămâna curentă au început lucrările de asfaltare, care vor continua și săptămâna viitoare după care urmează desenarea marcajului”, a scris Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.
Și la stația terminus de pe strada Grenoble lucrările sunt aproape de finalizare. Se amenajează pietrișul și urmează asfaltarea teritoriului.
Totodată, primarul spune că pe ultima sută de metri sunt și lucrările de amenajare a trotuarelor pe str. Albișoara (zona podului de la Circ), unde se va lucra inclusiv săptămâna viitoare.





































