social

Și în cazul lui Damir, Curtea de Apel a menținut hotărârea primei instanțe. Președintele FEA rămâne în arest

13 septembrie 2021, ora 19:05
Distribuie:

Noi detalii în dosarul angajărilor fictive în cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP). Președintele FEA, Dorin Damir rămâne în arest, la Penitenciarul 13. Despre aceasta a anunțat Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS). 

Asta după ce Curtea de Apel Chișinău a respins ca nefondat recursul avocatului acestuia și a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care în privința învinuitului continuă să fie aplicat arestul preventiv, la solicitarea procurorilor.

Menționăm că și în cazul fostului șef al IGP, Alexandru Pînzari, vizat în acest dosar, magistrații au menținut decizia primei instanțe. Pînzari rămâne în arest la domiciliu.

Dorin Damir a fost reținut în data de 5 iulie în dosarul fostei Direcții nr. 5 a IGP, cu privire la angajarea sa în calitate de agent sub acoperire. De asemenea, au fost reținuți șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru, și un inspector de la Poliția de Frontieră, după ce procurorii au descins la domiciliile, în birourile și mașinile acestora.

Mai târziu, în același dosar a fost reținut și fostul șef al IGP, Alexandru Pînzari. Pînzari a fost transferat în arest la domiciliu, după 30 de zile de arest la Penitenciarul 13.

Potrivit PCCOCS, acțiunile procesuale vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr. 5 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, acțiunile cărora sunt cercetate prin prisma a cinci componențe de infracțiuni: „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”.

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram