Au mers la piscină pe teritoriul unui centru de agrement de la Bălți și au plecat acasă fumând o narghilea furată, estimată la o valoare de patru mii de lei. Este vorba despre doi bărbați, care acum sunt căutați de poliție.
Indivizii au fost surprinși de camerele de supraveghere de pe teritoriul centrului de agrement, plecând cu bunul furat. Oamenii legii solicită ajutorul cetățenilor, pentru a-i identifica și a-i prinde pe făptași. Cei care recunosc persoanele din imagini sunt rugați să apeleze la numerele de telefon: 069944600 sau 079906770.





































