Un copil de doi ani a fost găsit joi de oamenii legii, singur, în plină stradă, în orașul Bender, regiunea transnistreană. Băiatul era încălțat în ciupici, avea pe el doar scutecul, era murdar, flămând și cu zgârieturi pe tot corpul.
Oamenii legii au fost alertați de către un trecător. Ajunși la fața locului, aceștia l-au luat pe băiat și l-au spălat, l-au îmbrăcat și l-au hrănit, iar apoi, micuțul a adormit.
În urma verificărilor, a fost stabilit că nimeni nu a comunicat la miliție despre dispariția copilului. Oamenii legii au bătut din ușă în ușă, în apartamentele din sectorul în care a fost găsit băiatul.
La scurt timp mama copilului a fost identificată. Aceasta s-a dovedit a fi o femeie de 25 ani. Ea se afla în stare de ebrietate, având în grijă încă un copil de doi ani, care nu se bucura de atenția cuvenită. Tânără este originară din satul Hagimus, raionul Căușeni.
Ambii copii au fost duși la Centrul Mamei și Copilului din orașul Bnender pentru îngrijiri medicale. Femeia riscă să fie privată de drepturile părintești și cercetată penal pentru creșterea necorespunzătoare a copiilor.




































