/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spitale evacuate! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

R. Moldova ar urma să reia negocierile cu SUA asupra acordului de asistență de 167 de milioane de dolari

missing
22 septembrie 2021, ora 09:27

Republica Moldova ar urma să inițieze negocierile privind semnarea Acordului de Repunere în vigoare a asistenței Statelor Unite ale Americii în valoare totală de 167 de milioane de dolari, se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului. 

Asta după ce, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană s-au expus pozitiv pe marginea inițierii negocierilor și aprobării semnării Acordului de Repunere în vigoare a Acordurilor de asistență privind obiectivele de dezvoltare din 2016 între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii.

Scopul acestui Acord este de a stabili o înțelegere dintre Guvernul SUA și Guvernul Republicii Moldova cu privire la Acordul de Asistență oferit țării noastre și extinderea termenului de valorificare a resurselor financiare, expirat în mai-iunie 2021.

Mai exact, se propune inițierea negocierilor şi aprobarea semnării celui de-al unsprezecelea Amendament la Acordul de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru o guvernare democratică mai eficientă şi mai responsabilă, semnat la Chişinău la 28 septembrie 2016, a cărui termen de realizare a expirat la data de 31 mai 2021.

La fel, iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării celui de-al unsprezecelea Amendament la Acordul de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare între guvernele celor două țări pentru creșterea comerţului şi investiţiilor în sectoarele cheie, semnat la Chișinău la 28 septembrie 2016, a cărui termen de realizare a expirat la 30 iunie 2021.

Astfel urmează restabilirea efectelor juridice ale Acordurilor sus-menționate, precum și extinderea termenului de realizare ale Acordurilor până la data de 31 decembrie 2025. Perioada a fost stabilită conform Strategiei de cooperare pentru dezvoltare cu Republica Moldova 2020-2025.

Semnarea Acordului de Repunere în vigoare va contribui la utilizarea resurselor nevalorificate din cadrul Acordurilor de asistență din 2016. Suma totală a resurselor financiare nerambursabile în cadrul celor 10 Amendamente la Acordurile încheiate cu Guvernul SUA reprezintă 167,53 mil. dolari, dintre care au fost valorificate 75,75 mil.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram