Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1038: Moș Crăciun distrus și cutii negre. Putin dezvăluie o discuție cu Biden, iar ISW explică declarația

/VIDEO/ Maia Sandu a spus tranșant la tribuna de la ONU că forțele ruse trebuie retrase din regiunea transnistreană

missing
22 septembrie 2021, ora 21:42

Șefa statului Maia Sandu a declarat tranșant în cadrul celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU) că trupele Federației Ruse trebuie retrase de pe teritoriul țării. 

„În spiritul neutralității constituționale a Republicii Moldova și al dreptului internațional, aș dori să reiterez că poziția noastră cu privire la retragerea completă și necondiționată a forțelor ruse rămâne neschimbată. Aceasta include îndepărtarea sau distrugerea munițiilor din depozitele de la Cobasna, care reprezintă o amenințare pentru securitatea și mediul din regiune în ansamblu. Mizăm pe sprijinul comunității internaționale în acest demers”, a spus Maia Sandu.

Președinta a subliniat că Republica Moldova este un stat angajat pentru pace și că rămâne ferm dedicat identificării unei soluții politice pașnice pentru conflictul din regiunea transnistreană. Soluție bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional.

„De asemenea, vom continua să promovăm măsuri de consolidare a încrederii, cu un accent puternic pe protejarea drepturilor și libertăților fundamentale în regiunea transnistreană – o problemă urgentă pentru țara mea”, a spus Maia Sandu.

Amintim că asociația Promo-LEX a solicitat șefei statului să abordeze regiunea transnistreană în discursul de la ONU, punând accentul pe respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului și retragerea trupelor rusești. 

Anterior, șefa statului a fost criticată că nu a abordat problema transnistreană în cadrul summitul de lansare a Platformei Internaţionale Crimeea, la sfârșitul lunii august, la care au participat reprezentanți din 46 de ţări.

Pe lângă aceasta, Maia Sandu s-a referit și la alte trei provocări cu care se confruntă Republica Moldova:

„Prima. Nu există nicio îndoială că pandemia Covid-19 a fost, până acum, cea mai mare provocare a generației noastre. Ca și majoritatea altor state, Republica Moldova a fost puternic lovită de pandemie. Dar propria noastră experiență de a face față crizei a fost plină de speranță și de recunoștință. Recunoștință pentru imensul efort global de solidaritate, care a sprijinit munca țării mele de a opri virusul. Și speranța că solidaritatea ne poate face pe toți mai rezistenți.

Datorită partenerilor noștri externi, concetățenii mei au putut să înceapă vaccinarea deja în luna martie, iar acum avem o cantitate suficientă de vaccinuri pentru cetățeni. Sistemul nostru de sănătate a primit un sprijin internațional important. Aș dori să profit de această ocazie pentru a mulțumi Uniunii Europene și statelor sale membre, Organizației Mondiale a Sănătății și întregii familii ONU, precum și tuturor prietenilor și partenerilor noștri pentru ajutorul lor continuu în lupta împotriva acestei pandemii la nivel mondial. Pe măsură ce mai multe țări au acces la vaccinuri, sarcina noastră cea mai importantă este să promovăm imunizarea, să ne relansăm economiile și să ne redeschidem societățile. Acest lucru poate fi realizat doar printr-un efort colectiv.

A doua – schimbările climatice. O altă provocare majoră cu care ne confruntăm cu toți și ale cărei consecințe le trăim chiar acum, pe măsură ce vorbim – vreme extremă, temperaturi-record, inundații care afectează fiecare țară. Pentru Republica Moldova, schimbările climatice înseamnă secete severe la fiecare câțiva ani, culturi distruse și mijloace de trai ale oamenilor pierdute.

Amprenta lăsată de Republica Moldova în fenomenul schimbărilor climatice a fost una scăzută și ne angajăm să o menținem astfel. Deoarece încercăm să ne modernizăm economia, ne angajăm să facem acest lucru într-un mod durabil. Extinderea pădurilor, trecerea la o economie verde și circulară, promovarea energiei curate, conservarea resurselor de apă și a terenurilor, promovarea unei producții și a unui consum responsabil și durabil este calea noastră de urmat.

A treia – securitatea internațională. Vedem din ce în ce mai multe crize de securitate care apar în diferite părți ale planetei, iar într-o lume interdependentă, precum e cea în care trăim astăzi, replicile lor pot fi resimțite pe tot globul. Când ne referim la regiunea noastră, suntem serios preocupați de deteriorarea situației de securitate din zona Mării Negre.

Aici aș dori să subliniez încă o dată că Republica Moldova este un stat angajat pentru pace. Rămânem ferm dedicați identificării unei soluții politice pașnice pentru conflictul din regiunea transnistreană a țării noastre, soluție bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional. De asemenea, vom continua să promovăm măsuri de consolidare a încrederii, cu un accent puternic pe protejarea drepturilor și libertăților fundamentale în regiunea transnistreană – o problemă urgentă pentru țara mea.

Eroziunea democrației și încrederea tot mai scăzută în stat, produsă de aceasta, este o altă provocare globală importantă pe care aș dori să o abordez. Acest aspect este deosebit de relevant pentru țara mea. Democrația rămâne idealul nostru universal și o valoare de bază pentru statul nostru. Reconstruirea încrederii cetățenilor în instituțiile publice, curățarea statului de interese oculte și furnizarea de servicii publice decente este piatra de temelie a progresului și a modernizării democratice a Republicii Moldova.

Democrația este amenințată de mai mulți factori. Unul dintre aceștia este răspândirea dezinformării. Deși noile platforme de social media au reprezentat un instrument important pentru mobilizarea și diseminarea practicilor democratice în multe regiuni ale lumii, tot ele sporesc și dezinformarea care, în cele mai proaste scenarii, poate perturba serios procesele democratice-cheie, cum ar fi alegerile. Avem nevoie de o conversație globală la acest subiect și avem nevoie să căutăm împreună soluții concrete pentru pericolele pe care dezinformarea le reprezintă la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli.

Un alt factor care erodează democrația este corupția. Corupția subminează încrederea oamenilor în statele lor. Deși nicio țară nu este scutită de aceasta, corupția afectează în mod disproporționat statele sărace. Ea face statul și instituțiile sale mai slabe, mai vulnerabile și mai puțin stabile”.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.